Poezie Aburul

ABURUL



Dionisie Giuchici

vol. 2 - Domnul, nu Eu!



Eu nu sunt mai mult, mai tare,

Ca un abur trecător,

Care fuge şi dispare

Dinaintea ochilor.



Orice om e ca o frunză

Care-i verde la-nceput,

Dar când vine vestejirea

Toate frunzele-au căzut.



Ca şi frunza, ca şi floarea,

Suntem trecători şi noi,

Astăzi strălucim ca zarea,

Mâine toţi vom fi noroi.



Căci un glas a zis: "Anunţă

Şi dă veste în popor,

Orice om e doar un abur,

Orice om e trecător."



Toate trec, doar El, Cuvântul,

Este veşnic, este sfânt.

Chiar şi cerul şi pământul

Vor zbura ca pleava-n vânt.



Dumnezeu făgăduieşte

Prin credinţă în Isus:

Cine crede-n El, trăieşte

Veşnicia făr'de apus.



Din a noastră vestejire

Domnul ne va învia.

Când va fi a Lui venire,

Din pământ ne va chema.



Şi vom străluci ca zorii,

Îmbrăcaţi în alb veşmânt,

Toţi urmaşii, slujitorii

Domnului de pe pământ.



De aceea, nu te teme,

Soră, frate credincios.

Ai credinţă, ai nădejde

În Domnul Isus Hristos.



Chiar de ţi-au căzut din ramuri

Flori şi frunze la pământ,

Nu te teme, crede numai

În al Domnului Cuvânt.



Amin