Poezie În ziua Revenirii

În ziua Revenirii



Când va reveni Isus, plin de slavă-n preamărire

Îngeri mii, şi zeci de mii, îmbrăcaţi în strălucire,

Laude Îi vor aduce printr-un imn ceresc şi sfânt

Pe magnificul traseu, din spre cer către pământ,

Fiind cuprinşi pân-la extaz, de solemnă fericire.



Pe aripi de nori pluti-va, şi în slava Sa cerească

Va veni flancat de îngeri, la planeta cea albastră,

Şi-o aduce mântuirea, la toţi cei ce-au aşteptat

Cu dorul sperat de veacuri dela întâiul om creat,

El fiind Sământa sacră pentru mântuirea noastră.



Va fi-atunci o zi măreaţă, ziua scumpă a-ntâlnirii

Cu toţi cei răpiţi de moarte pe parcursul vieţuirii,

Căci în strigăt de Arhanghel şi la glasul trâmbiţei

Toţi drepţii s-or deştepta, bucurându-se-ntre ei,

C-a sosit ziua cea scumpă, ziua sfântă a izbăvirii.



Va fi scumpă întâlnirea cu-ai lor dragi, ce înviaţi,

Căutase-vor strigând că-s pe veci răscumpăraţi,

Şi spunea-vor că sunt vii ca roade-n făgăduinţă,

Prin credinţă-n Domnul lor, ajungând la biruinţă,

Biruinţă asupra morţii, astfel fiind pe veci salvaţi.



Ce de glasuri şi de vorbe va fi-n prima întâlnire

Dup-atât amari de ani ce-au trecut în adormire!

Câte scene minunate, vor fi-n miezul convorbirii

Despre câte-au petrecut de la timpul despărţirii,

La odihnă ei fiind puşi, pân-la marea reîntâlnire.



Iată, că nu va mai fi moarte, de acuma înainte!

Şi uniţi pentru vecie, nu-şi vor mai aduce-aminte

De necazuri şi de boale, şi de gemete în lacrimi,

Şi de câte-au suferit, prinşi în cleştele de patimi,

Prinşi în verva bucuriei, nu le vor mai ţine minte.



Ajunge mulţimi de veacuri de dureri şi suferinţă!

Ajunge râuri de lacrimi, ce au curs în neputinţă!

S-a sfârşit cu moartea rece şi oribilu-i mormânt,

Ce-a-nghiţit atâta lume, prefăcând-o în pământ

Din cauza neascultării, urmând ca şi consecinţă.



A venit, în sfârşit ziua, aşteptată atâtea veacuri,

Şi-adunată a lor durere plânsul lor ar face lacuri,

Să stropească tot pământul, ce captivi iar fi ţinut

Dacă-acel strigăt măreţ, Domnul nu l-ar fi făcut

Să-i deşepte la viaţă, din relicvele unor bracuri.



Biruinţa Sa-n Golgota, pe-al crucii lemn înălţat,

I-a recunoscut deplin şi dreptul, după ce a înviat,

Ca oricine ce-n El crede şi-n jertfa-I ispăşitoare

Viaţa sa şi-o reprimească, în etern nemuritoare

Prin arvuna cea de sânge, ce la cruce s-a vărsat.



Strigătele lor solemne, pân-la ceruri se vor duce

Că de moarte au scăpat, în jerfirea de la cruce,

Şi cu îngerii-mpreună vor cânta spre preamărire

Glorie lui Dumnezeu, preamărind sfânta-I iubire,

Jubilând slava-I în veci, prin imnuri de mulţumire.



Flavius Laurian Duverna

25 martie 2009