Poezie Tare măi doare..

Rămân în casa celor fără nume

Nu mai ajung până la Ține, Tată

M-am străduit cât am putut dar...iată

Deși credeam că sunt nevinovată

Tot m-am pierdut și-s rătăcită-n lume



Atâta suferință n-o pot duce.

Îți spun din nou să știi de nu știi încă

N-am fost în stare să zidesc pe stâncă

Mă bate ploaia, noaptea e adâncă

Și stau în drum cu viața la răscruce



Eu nu-nțeleg unde-am greșit, dar, poate

De la-nceput nici n-am pornit-o bine

Credeam că sunt și..nu sunt lângă Ține

Să mă ridice nu mai este cine

Și nu mai vreau decât să uit de toate



Te-am adorat cu-ntreagă mea ființă

Și-n dragoste nu mi-am simțit amarul

Dar văd acum ce plin mi-a fost paharul

Că niciodată n-am trecut hotarul

Și iarăși văd că n-a fost cu putință



Deci ce-mi rămâne, Doamne, ce pot face?

Ce rugăciuni să-Ți mai aduc nainte?

Eu Te-am iubit cu-o dragoste fierbinte

Și-am încercat mereu să fiu cuminte

Dar n-am ce să mai spun când cerul tace



Sunt tot ce-am fost , nimic nu-i nou sub soare

Și tot așa Te dibuiesc orbește-

Mai zvârle marea din adânc un pește

Mă uit și-aștept dar nimeni nu-mi vorbește

Și-mi pare rău și tare mă mai doare...