Poezie Ziua Domnului...(Is.2)

“Vino Israele, primeşte chezăşia

Că Domnul tău te iartă, te primeşte!”

Nicolas Dinu”





(Is 2:5-22)



Să umblăm în lumina Domnului, veniţi

Casă a lui Israel care vă ştiţi



Căci pe poporul Tău ai părăsit

Căci sunt plini de idolii din răsărit

Ca Filistenii la vrăjitorie sunt dedaţi

Şi cu fii străinilor sunt împreunaţi



Tara lor de aur şi argint e plină

Comorile fără sfirsit si dau sa vină

Tara lor e plină de cai,de puteri oculte

Casele lor fără de numar nu vor sa asculte



Tara lor de idoli peste tot e plină

Inaintea lucrarii mânilor doar se inchină



De aceia cei mici vor fi coborâti, să ştiţi

Si pe cei mari nu-i vor ierta, vor fi smeriti



Intra în stânci şi ascundete-n tărână

De frica Domnului,de strălucire si a Lui mână



Omul va trebuii să-şi plece jos semeaţa lui privire

Ingânfarea lui să se termine, sa aibe smerire

Mândria umană are atunci picat

Numai Domnul in acea zi va fi înălţat



Căci o zi a Domnului ostirilor este

Aşa au scris proriocii,asa vi se vesteşte

Impotriva celui ce se înalţa, sa fie plecat

Impotriva oricarui trufaş şi mândru bărbat



Impotriva tuturor cedrilor ce din Liban sint

Impotriva stejarilor din răsărit pământ



Impotriva tuturor dealurilor falnice ce ar fi

Impotriva tuturor munţilor inalţi ce se vor sti



Impotriva tuturor turnurilor inalte si mărite

Impotriva tuturor zidurilor ce sunt intărite



Impotriva corabilor din Tars ce sunt cu plăcere

Impotriva tuturor lucrurilor plăcute la vedere



Mândria omului va fi smerită,trufia va avea picat

Numai Domnul în ziua aceia fi-va înălţat



Comorile de aur si idolii din răsărit

Toti idolii care sunt vor avea perit



Oamenii în peşterile stâncilor vor intra

In crăpaturile pământului atunci vor sta

De frica Domnului si stralucirea măreţiei Lui

Când se va scula să ingrozească fintele pământului



In ziua aceia oamenii- idolii vor arunca

Cei ce i-au facut din argint si aur spre a se inchina

La şobolani si lilieci avea-vor asvârlit

Multimea de idoli ce sa făurit



In găurile stâncilor de frică omul va intra

In crăpăturile pietrelor de frica el va sta

De frica Domnului,de stralucire-ce dă să-I urmarească

Atunci când se va scula pământrul să îngrozeasacă



Nu vă încredeţi deci în om că-i mare

Nu este decit o nimica, nu e decât suflare