Poezie Orbirea

Orbirea

1 Ioan 2:11

Gândeşte-te o clipă, că într-o zi în zori,

Când ai deschide ochii cuprins de reci fiori,

Ca pasărea în cuşcă închis între pereţi,

N-ai mai vedea lumina frumoasei dimineţi.



Te-ai ridica cu teamă din pat făcând un pas,

Şi te-ar opri de-odată un ţăcănit de ceas,

Ce sună ca un clopot şi-n groaznicul ecou,

Din depărtata zare anunţă ceva nou.



Pui degetul pe pleoape şi tot nu poţi să crezi,

Că e realitate tu nu mai poţi să vezi.

Şi-n mintea-ţi obosită de grijuri şi-ntristări,

Pe rând se desfăşoară mulţime de-ntrebări.



Cum? Omul cel puternic ce-a fost până mai ieri,

Un luptător în faţa cumplitelor poveri,

Va fii de azi sărmanul la margine de drum?

Şi-l vor privi cu milă prietenii de-acum?



De-ar fii un vis şi totuşi ar fii îngrozitor,

De-aceea mulţumeşte-I, fii recunoscător,

Acelui ce dă viaţă prin Har ochilor tăi,

Să poţi vedea-n lumină izvoare, munţi şi văi.



Dar nu uita ce spune al ,,Vieţii sfânt Cuvânt”

Că în trăirea-ţi scurtă aici pe-acest pământ:

,,Dacă urăşti un frate, doar unul e de-ajuns,

Eşti orb şi Adevărul de tine stă ascuns”



Această grea orbire e mult mai de temut,

Că nu mai vezi nici groapa în care ai căzut.

Şi stând în nepăsare acolo poţi muri,

Semnându-ţi condamnarea la iad pentru vecii.



Fă-ţi timp de cercetare acum nu amâna,

Alungă orice ură pe veci din viaţa ta,

Î-I cere astăzi milă ca orbul Bartimeu,

Acelui ce dă pace iar sufletului tău.



E ceasul îndurării, mai este încă Har,

Vederea se primeşte la Cruce încă-n Dar!

Nu sta cu împietrire pe-al nepăsării val,

Că-n Cerul Sfânt nu intră un ,,Orb spiritual”

Februarie2009 Ilie Belciu