Poezie In vremi de indurare

IN VREMI DE INDURARE



*****

Tu iei, Doamne, aminte

la rugăciunea nevoiaşului.

Ai milă în bunătate,

nu nesocoteşti rugăciunea lui.

Din culmea sfinţeniei Tale,

priveşti asupra pământului.

Şi auzi gemetele celor din vale,

priveşti cu durere din înaltul cerului.

Celor ce cer izbăvirea din moarte,

torni lumina prielnică.

Speli păcatul care-i desparte,

de viaţa veşnică.



Tu ai întemeiat în vechime:

pământul şi cerurile.

Şi pe-a dorurilor lacrime,

îngrijeşti semănăturile.

Noi, suntem lucrarea mâinilor Tale.

Şi Tu, eşti Olarul!

Eşti Hristosul ce ne-ai pregătit o cale,

Tu Stânca, Lumina şi Farul!



Eşti milostiv, îndelung răbdător

şi bogat în bunătate.

Ne porţi pe braţ ocrotitor,

păcatele-s iertate.

Nu ţii mânie pe vecie,

nici nu Te cerţi fără-ncetare.

Şi-n deplină armonie,

pui răului hotare.



Tu, nu ne-ai pedepsit

după fărădelegi şi păcate.

Ci ne-ai pregătit,

Crucea unde păcatele-s iertate.



În jertfa pe cruce,

ne-ai dat izbăvire.

Ce ne aduce,

sufletului mântuire.

Binecuvântat să fi Doamne,

că Tu ai avut milă.

Noi vom alerga la Tine,

la a Ta lumină.



Bunătatea Ta, Doamne,

rămâne mereu aceeaşi.

Şi ne-ncredem în Tine,

ca nişte copilaşi.

Tu eşti Stânca noastră,

dacă păzim legământul.

Şi pe bolta albastră,

Te laudă, Doamne, pământul.

Sub aripile Tale ocrotitoare,

găsim alinare.

Cerul e-nsărbătoare,

în vremi de îndurare.

Cântăm şi mărturisim

lucrările Tale minunate.

Şi nu obosim,

să le arătăm pe toate.

Tot ce are suflare,

Tu le-ai creat pe toate!

Şi pe fiecare,

Tu ne-ai scos din moarte.

În vremea hotărâtă,

ai fost dus jertfă ca Miel.

Ca omenirea pierdută,

s-o salvezi, Emanuel.

În ceas de trezire,

să fim gata de plecare.

Scapă-mă de fire,

Dumnezeule Mare!

Amin!