Poezie Ai fost acolo, Doamne?

Am plâns o noapte-ntreagă la fereastră –

mustea pământul de noroi şi râme –

Plângeam încet, cu inima albastră,

Cu pumnii strânşi, cu sufletul fărâme.



Am plâns, cât să mă satur într-o viaţă,

cu scâncet mic, mototolit şi tristă;

nu pricepeam că şi să mori se-nvaţă,

că şi nimicul în nimic există.



Cădeau din mine picurii de ploaie

Şi-am plâns un veac cu inima pustie.

Mustea pământul galben de noroaie

Ai fost acolo, Doamne?... Nu se ştie...



Şi-am putrezit cu picurii-n ţărână –

aşa mi-a fost tristeţea de adâncă –

Şi noaptea s-a făcut o săptămână.

Ai fost acolo, Doamne?... Nu ştiu încă...



S-a spart cu zgomot cerul de fereastră,

brăzdându-mi ochii în culori străine.

Atât am plâns, că m-am făcut albastră.

Ai fost acolo, Doamne?... Nu ştiu bine.