Poezie Bisericii Laodiceea

Laodiceea, cea din urma

Apocalipsa 3:14-21



Cel care este inceputul

A tot ce-a fost candva creat,

Dar care este si sfarsitul

In universul minunat,



Cel ce detine cheia vietii,

El, sfant izvor de ape vii,

Dar si pe-a locuintei mortii,

Caci inviind, o birui,



Acel ce este Adevarul

Si Calea sfanta catre cer,

Cel care -"a fost intai Cuvantul",

Intelepciune si mister,



Acela, pentru fiecare

Dintre biserici, pe pamant,

Are o atentionare,

O sfatuieste prin cuvant.



Laodiceei, care este

Din generatii, ultima,

Mustrand-o, El ii da de veste

Ca ii cunoaste starea rea.



Ii spune:- "ti stiu faptele bine!

Stiu ca nici rece nu mai esti,

Dar nici in clocot pentru Mine,

Chiar daca stii sa te falesti



Zicand:" Iata ca sunt bogata

Si nu duc lipsa de nimic"!

Nu vezi ca haina-ti e patata,

Ca esti saraca, n-ai nimic!



Esti oarba, goala, ticaloasa,

Ochii ti s-au imbolnavit,

Purtarea nu-ti mai e frumoasa,

Mandria te-a nenorocit!



Si pentru ca esti caldicica,

Am sa te vars din gura Mea!

Dar daca inca mai ai frica

Si vrei a te mai ridica,



Te sfatuiesc sa vii la Mine,

Aur sa-ti dau, trecut prin foc,

Vesmant alb, dintr-un in subtire,

Iar pentru ca nu vezi deloc,



Eu vreau sa-ti dau si doctorie

Sa iti ungi ochii, si sa vezi.

Dar pocaieste-te, si fie

Ravna sa ai, si iar sa crezi!



Eu mustru pe acel pe care

Cu mare dragoste-l iubesc,

Ii dau ocazii de-ndreptare

Dar de-i nevoie,-l pedepsesc!



Laodiceea, cea din urma

Dintre biserici, nu mai sta!

Starea de caldicel iti curma

Si-asculta azi chemarea Mea!



La usa ta cea incuiata

Eu am venit inca odat'

Cu mana Mea cea sangerata

Inca o data sa mai bat.



...Astept...iar bat cateva clipe,

Iar dac-aude cineva

Si usa inimii deschide,

La el cu drag Eu voi intra.



Voi sta cu el, si el cu Mine

Si impreuna vom cina.

Cel ce va birui, cu Mine

Pe tronul de mariri va sta."