Poezie Colindul meu

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 43
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14139-colindul-meu]Colindul meu[/url]

Exod 15 : 2



Colindul meu aş vrea să-l cânt,

În răsărituri sfinte,

Privind spre cerul fumegând,

Cu al meu dor, cu al meu gând,

Să mi Te am în minte.



Şi vorba mea în dulce grai,

Să Îţi şoptească dulce,

Eşti albul florilor de mai,

Eşti Prinţ şi Împărat şi Crai,

Ce viaţă îmi aduce.



Şi dorul meu aş vrea să-l spun,

În serile de vară,

În vorbe mute să-l adun,

Şi-n palma Ta ca să îl pun,

Ca pe o floare rară.



Iubirea mea să-Ţi dau acum

Şi mâine- ntotdeauna,

Să-mi fii alăturea pe drum,

Pe cărăruile de fum,

Tu să îmi porţi cununa.



Colindul meu aş vrea să-l cânt,

Când soarele apune,

Privind spre cer şi spre pământ,

S-aleg mereu tot ce e sfânt,

Să Te aleg pe Tine.



Şi trupul meu să-l dau tribut,

Pe-altarele credinţei,

Să mă transform dintr-un căzut,

O nestemată şi din lut,

Emblema biruinţei.



Şi viaţa mea, lăstar plăpând,

Aducere aminte,

Să se transforme prin Cuvânt,

În sfera aştrilor arzând,

Altar de legăminte.



Dorinta mea ce s-a-nălţat,

În zbor de aripi frânte,

Spălată-n sângele vărsat,

Să strige-acum: Ce minunat,

E Sfântul meu Părinte!



Colindul meu astăzi îl cânt,

Şi slova este gata,

Pe veci voi face legământ,

Cu Tatăl meu, cu tot ce-i sfânt

Şi spun doar:”Maranata!”



13/03/2009, Barcelona

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Colindul meu | Salvatorul.ro
meniu prim
O minune e orice zi!