Poezie Clipă de Viaţă

Îmi vine-n inimă un dor

Pe care nu-l pot înţelege

Că nu-i aşa răsunător

Să poată fi înscris în lege.



Mi se enunţă un cuvânt,

Iar eu nu îl percep de unde-i

De-n jurul lui tot mă frământ

Să-ncerc şi eu de ai răspunde.



E o idee ori nimic,

O nulitate ori vecie...

Nicicum nu pot să îmi explic

Chemarea–aceasta azurie.



Un zbor de gând ori un impuls

Ce-a tresărit lutos în macră...

Din ce şi încotro s-a smuls

Ca glumă ori ca slovă sacră?



Răspuns nu am... doar întrebări

Mai scormonesc cămara minţii

Ca să găsească primăveri

În sfiiciunea conştiinţei.



Din nou o i-au de la-nceput

Să fac o regulă în toate:

Un dor, desigur, am avut...

Dar înspre-aproape ori departe?



Şi despre ce-mi voise el

Cuvintele să şi le spună

Să le-nţeleg şi eu niţel,

Fie de-o notă de pe-o strună.



E-o neştiinţă ce-a rămas

În avântatul meu spre zare...

Doar ştiu că am făcut un pas

Înspre răspuns din întrebare.