Poezie O, mama...

O, mama...





O, mama, mama dulce,

Esti darul cel mai pretios si cel mai bun

Ce mi-a fost daruit atuncea

Cand am pornit pe greul vietii drum.



C-un tipat am intrat in viata

Infricosat de valurile ei, ce vor urma.

Dar doua maini muncite, sa ma prinda-n brate

S-au intins. Erau mainile tale, si a ta





A fost caldura dragostei curate

Cu care m-ai inconjurat de-atunci, de cand

Eram doar ghemotocul cu priviri nevinovate

Pe care-l leganai, de multe ori, plangand.



Caci triste ierni trecut-au peste tine

Cu vant de vremuri grele, cu urlet derazboi,

Apoi si primaveri, dar parca mai putine

Cu flori de bucurie mai rare, si-acelea pentru noi.



Suspinelor dadeai drum liber doar in noapte

Si lacrimilor vad sa curga, tot asa,

Cand adormeau si ultimile soapte

Ale micutilor, ca blanda sa le fie odihna.



Si sa-i intampini apoi dimineata

Cu fata zambitoare, cu sufletul deschis.

Sa nu afle ce chip are tristetea

Si sa nu stie ce-i durerea, nici macar in vis.



Tu n-ai stiut filozofii prea multe,

Nici vorbe prea mestesugite n-ai putut rosti,

Dar mainile-ti trudite, sa munceasca n-au putut sa uite

Fie ca era seara, miez de noapte, sau in zori de zi.



Tu n-ai avut comoara de la stramosi lasata

Si nici rasplata buna pentru truda, n-ai primit.

Dar de pe masa din casuta, niciodata

Painea si hrana noastra n-au lipsit.



Chiar si atunci cand ti-a slabit puterea,

Ai luat-o de la capat iar si iar

Ca celor dragi sa le mai usurezi povara,

Ai pus mereu, mereu, dulceata-n loc de-amar.



Caci n-au fost ochisori doar o pereche

Sa te priveasca, ci manute s-au intins

Spre tine si mai multe, caci in casa veche,

Copiii, pe copiii lor ti i-au trimis.



Si-apoi, in dragul nostru cuib pustiu

Din care puii toti, zburat-au rand pe rand,

Ai mai ramas cu inima plangand doar tu,

Caci a plecat si cel ce ti-a fost cel mai bland,



Mai bun, mai iubitor, mai intelept tovaras,

Pe-ai carui umeri iti mai usurai povara.

Dar n-ai descurajat, ci lupta-i inceput-o iarasi

Si-atunci, cand peste viata ta s-a lasat seara.



Pe fata ta, cea alteori frumoasa

Si-au lasat anii si durerile carari adanci.

Ti-a mai ramas deschis doar sufletul si casa

In care asteptand pe vre-un copil, te rogi si plangi.



Insa ramai mereu increzatoare

Ca viata ta nu trece in zadar

Fiindca rasplata ta , in ceruri sus, e mare.

Uita-vei de singuratate, durere si amar.



Cat vei mai sta pe-acest pamant cu truda

Asculta glasul celui sfant , necontenit.

Inimii tale triste, spune-i sa auda

Ca bunatatea Domnului nu s-a sfarsit,



Ci se-noieste-n fiecare dimineata

Si-n tinerete, ca si-n anii grei,

Pentru acei ce-ntreaga viata

Slujesc lui Dumnezu, cu forta dragostei.