Poezie Simone, fiul lui Iona

Simone, fiul lui Iona, Mă iubești cu-adevărat?

Mă iubești cu-așa iubire, încât toți în înfrățire

Să te vadă-nflăcărat de un patos luminat,

Cu-o iubire jertfitoare, fără umbre-nșelătoare?

Simone, fiul lui Iona,

Mă iubești cu-adevărat?



Simone, fiul lui Iona, spune, oare Mă iubești?

Chiar mai mult decât oricine, să fii gata pentru Mine

Toate să le părăsești, tot ce ai și tot ce ești,

Să dai prețul cel mai mare, de credință și-ascultare?

Simone, fiul lui Iona,

Spune, oare Mă iubești?



Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu chiar așa?

Singur să rămâi odată, singur credincios în gloată,

Dar tot nu te-ai lepăda și credința nu ți-ai da

Nici pe faimă sau avere, nici pe tronuri de putere,

Simone, fiul lui Iona,

Mă iubești tu chiar așa?



- Doamne, știi c-a mea iubire, din frământul omenesc,

N-are-n ea nimic să-Ți placă, e firavă și săracă,

Și mă-ntrebi dacă doresc ce nici nu pot să rostesc?

Ciobu-acesta de cărbune Îți aduce-o rugăciune:

"O, Iubire, ia-mă-n brațe!

Doamne, știi că Te iubesc!"