Poezie Nihil Sine Deo

Nihil Sine Deo



"Nimic fără Dumnezeu"

N-ar putea fi-n Univers,

El deapururi-n empireu

Fiind Forţa-i de neşters.



Şi-existent, fără început

Prin puterea-I creatoare,

El în tot, ce-a conceput

Nu e umbră, de mutare.



Drumul care L-a trasat

Tuturor l-a Sa chemare,

Pentru veci, va fi urmat

În cea mai fixă mişcare.



Lumilor, prin har create

Rând pe rând în Galaxii,

Legilor, le-a supus toate

Neschimbate-n veşnicii.



Şi-ordinea, desăvârşită

Sta-n principiul Raţiunii,

Cum a fost de El gândită

Prin Proiectul Creaţiunii.



Iar prea sfânta veşnicie

Emana comori de ştiinţă,

Pentru lumi, ca să le ştie

Cercetând, cu sârguinţă.



Timpul sfânt, nemăsurat

Nici în ani, nici în milenii,

Se scurgea, nenumărat

Peste vastele-I domenii.



Viaţa de-apururi eternă

Îşi urma mersul normal,

Pân-ce Lucifer în bernă

Şi-a pus steagul infernal.



Din dorinţa de mai mare,

Şi de-a fi ca Dumnezeu,

A mers pân-la răsculare

Împotriva-I, fiind mereu.



Când a amăgit pe îngeri

Şi planul său şi-a-mplinit,

Nu a prevăzut înfrângeri

În conflictul, ce-a pornit.



După-al său plan ideal,

Legea de a fi schimbată,

A mers gândind în aval

Cu-a sa minte diletantă:



"Voi sui mai sus de stele!

El îşi spunea, în sinea lui,

Şi în slava-mi, peste ele

Voi sta-n-naltul cerului."



"Şi-atunci, tron voi ridica

Peste nori pentru domnie,

Nimeni nu m-o-mpiedica

De a-mi face-o-mpărăţie."



"Şi pe Munte, în adunare

Voi şedea şi-oi prezida,

Lumi, care mie ascultare,

Toate supuse-mi vor da."



"Capătul de miază-noapte

Îl urca-voi, dintr-un salt,

Şi la vorbele-mi cu fapte

Voi fi ca şi cel Prea-Nalt!"



-O!... Heruvim ocrotitor

Cu aripile, mari şi întinse,

Cel ce-umblai, strălucitor

Printre pietre viu aprinse!



Fiu prea înalt, al zorilor

Mai presus de alte stele,

Chiar pe creasta norilor

Ai dorit să fii pe schele!



Şi pe Muntele cel Sfânt

Aproape de Dumnezeu,

Libertate, într-un cuvant,

Tu trăiai din plin, mereu.



Şi-ajuns la desăvârşirea

Cea mai-naltă între toate;

Plin ai fost de strălucirea

Cea de pietre nestemate.



Erai plin de-nţelepciune

Şi-absolut, în frumuseţe,

Şi-ale cântecelor strune

Răsuna-n imnuri măreţe.



Dar inima-ţi s-a-ngâmfat

Sub pretextul frumuseţii,

Şi încrezut te-ai angajat

Să răstorni, sensul vieţii.



Ţi-ai stricat înţelepciunea

Din marea-ţi desăvârşire,

Ca s-arăţi în cer minunea

În schimbare, prin-nnoire.



Te-ai umplut de silnicie

Şi-astfel mult păcătuita-i,

Ascunzând prin viclenie

Scopul care-l urmărita-i.



Şi-ai fost fără de prihană

Din clipa ce-ai fost zidit,

Până în ziua când o rană

Ceru-întreg l-a copleşit.



Mare-a fost nelegiuirea

Ce-n ascuns a-i zămislit,

Afectând grav fericirea

Universului, desăvârşit!



Şi-n războiu-n cer purtat,

Mihail şi-alţi mii de îngeri,

S-au unit toţi şi-au luptat

Să pună capăt la plângeri.



Cum ai căzut tu, din cer,

O!... Luceafăr strălucitor,

Cu păcatu-ascuns mister,

Fiind primu-mpotrivitor!



Cum ai fost tu, doborât

Fiu prea înalt, al zorilor,

Devenind şi rău şi-urât

Jos, sub mantia norilor!



Prin războiul ce-ai testat

Fiind dus în contra sorţii,

Lumilor, le-ai demonsrat

Principiul funest al morţii.



S-au lămurit c-acuzarea

Libertăţii, de îngrădire,

Era falsă în schimbarea

Pretinsă ca îndreptăţire.



Că în groază şi-n mânie

Lupte mari, fără răgaz,

Peste neamuri, cu urgie

Ai vărsat ca şi-un talaz.



Că ai clătinat pământul,

Şi-ai sfărmat împărăţii,

Cum şi furtuna şi vântul,

Împrăştie toate în pustii.



Pe toţi prinşii de război

Tu-i ţineai în lanţuri grele,

Nu le dai drumu-nnapoi

Legiuni puneai proptele.



Şi-astfel, tu le-ai fi ţinut

Prinse în lanţ încătuşate,

Dacă cerul, n-ar fi vrut

Să fie în veci dezlegate.



Dar la vremea împlinirii

A venit din cer salvarea,

Prin Hristos Fiul Măririi,

S-aduca răscumpărarea.



Şi cruntă-a fost bătălia

Între viaţă şi-ntre moarte!

Şi-îngerii aveau bucuria,

Ca la luptă să-aibă parte.



Dar, nu le-a fost îngăduit,

Ci Hristos cu braţ de fier,

Singur, la lupta a pornit

Cu vrăjmaşul de Lucifer.



Singur El teascu-a călcat

Lipsit fiind d-orice ajutor,

Înfruntându-l, pe-apostat

L-a-nvins pe împotrivitor.



O! Lumile din alte spaţii

Asistând la confruntarea,

Dus-astfel prin generaţii

Nu-i-nţelegeau fervoarea.



Astfel, pentru totdeauna

S-a dat voalul la o parte,

Sus la Golgota minciuna,

Biruit-a fost prin moarte.



Şi-n dragostea dela cruce

Vor pricepe cum jertfirea,

Şi-a deschis Izvorul dulce

Revărsându-şi mântuirea.



Vor vedea, cum tragedia

Ce-a sfârşit sus la Calvar,

A adus pacea şi-armonia

'N-Univers, prin jertfă iar.



Şi-n nădejde şi-aşteptare

Au veghiat, şi-au năzuit,

Sa sosească clipa mare

Cu sentinţa:"S-a sfârşit!"



Când va fi pe veci unirea

Cu fiinţele sfinte, cereşti,

Se va şti clar ce-i trăirea

Dragostei, Dumnezeesti.



Ea prin veacuri, va vesti

Spre gloria sfântă mereu,

Ca n-a fost, nici nu va fi,

"Nimic fără Dumnezeu!"



Flavius Laurian Duverna

16 februarie 2009