Poezie Colț de rai (1)

Când obosite pleoapele îmi cad

Pe ochi, punând zilei sfârșite vad,

Tu mă-nvelești în vise de mătase

Ca odihnire trupului să-mi lase.



Din cerul presărat cu stele mii,

Cu constelații și cu galaxii,

Tu îmi veghezi neadormit făptura,

Tu, ce-ai creat și omul, și natura!



Și mă privești... o mână de țărână

În care-ai pus un licăr de lumină

Din strălucirea Ta dumnezeiască

Și-l vrei în mine mai mare să crească.



Și-n inimă, la fel ca pe-o tăblie,

Lași mâna Ta cu dragoste să scrie

Porunca cea mai mare dintre toate:

"Cum te iubești, pe-aproapele-l iubește!"



Și-n întunericul ce mă-nconjoară

Pictezi frumos culori de primăvară

Că vrei când zorii zilei se arată

Un colț de rai să-mi fie viața toată.



Galați, 13 febr. 2009