Poezie Nota Discordantă

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 43
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14208-nota-discordant]Nota Discordantă[/url]

Nota Discordantă



Isuse Domn, ce-n veşnicie

Erai şi-ai fost dela început,

Cu Tatăl una, în măiestrie

Un Univers sfânt-ai făcut!...



Când lumile, în el le-ai pus

Şi-n drumul lor le-ai aşezat,

N-a mai fost nimic de-adus

La tot ceea-ce Tu-ai creat!



Perfect-a fost a Ta lucrare

Şi ordinea, sta prima lege,

Impusă-n vasta guvernare

A lumilor spre-a o-nţelege.



Iar dragostea, cea arătată

De Dumnezeu era supremă,

Căci nu se-ivise nici-odată

În cerul vast, nici-o dilemă.



Astfel, trăindu-şi veşnicia

Viaţa curgea nestingherită,

Ducând prin spaţii bucuria

Şi pacea cea desăvârşită.



Şi-n întregime, în Univers

Erai o Doamne-n adorare,

Căci liniştea şi bunul mers

Sta în putera-Ţi creatoare!



Şi nimeni, o, nu a-ncercat

Să pună-n balanţă iubirea,

Prin timpul cel nemăsurat

Ce lumilor, marca zidirea.



În liniştea-unei păci eterne,

Prin Lucifer, în starea-naltă,

S-a văzut cum se discerne

O notă falsă, discordantă.



Atunci, el în scenă-a intrat

Vociferând nemulţumirea,

Şi pacea sfântă-a tulburat

Expunându-şi, răzvrătirea.



Nevrând de-a mai fi supus

Ca orice fiinţă, ce-i creată,

În cer a fost şi primul intrus

În ordine de-a fi schimbată.



Adunând mulţi dintre îngeri

De partea-i, în confruntare,

Le-a trezit în minte plângeri:

Că nu sunt liberi în mişcare.



Că Legea pusă le restrânge

Voinţa lor, de-a-şi împlini,

Dorinţele, ce chiar decurge

Din Legea-n sine de-ai opri.



Şi că-s făpturi desăvârşite

Şi n-au nevoie de restricţii,

Căci nu pot fi deloc greşite

Şi nici puse sub interdicţii.



Şi-astfel, în cursă i-a atras,

Declarând că-l vor susţine,

Sprijinându-l, la orice pas

Pe front, cu forţele Divine.



Când în sfârşit, s-a stabilit

În Consiliile sfinte, cereşti,

Că al său loc, nu-i de găsit

În guvernările Dumnezeeşti,



Războiul crunt, s-a anunţat

Şi-n lupta crâncenă purtată,

Din ceruri, el a fost alungat,

Să nu se-ntoarcă niciodată.



Atunci văzând că a pierdut

Locul menit, din cerul sfânt,

A conştientizat, că e căzut

Făr-a avea, drept la cuvânt.



Şi-a pus în gând şi-a izbutit

De-a-nfige în om cugetarea,

Prin şarpele, cel ce-a vorbit

Că nu-i nimic, neascultarea.



Şi-astfel, el a câştigat teren

Ascunzându-se sub viclenie,

Dorind să-şi facă din Eden

Un scaun veşnic de domnie.



Dorea, în triumfu-i infernal

Al lumilor, de-a fi şi el rege,

Unde-al său Cartier general

Să-i fie-un centru fără Lege.



Să poată practic demonstra

Un nou sistem de guvernare,

La şi-alte lumi ce-or asculta

Prin libertatea cea mai mare.



Si să vestească, în Univers

Pe noi principii o-mpărătţe,

Ce să preia direct din mers

Prea-nalta-n slăvi, filozofie.



Şi cand toţi se vor convinge

Din şi-alte lumi, imaculate,

Atunci dragostea s-o stinge

De Dumnezeu, şi dreptate.



Va trebui atunci, ca în final

Să-i fie-n veci recunoscută,

Chiar dela egal, pân-la egal

Puterea-i mare şi-absolută.



Dar o, Doamne-a Ta iubire

Adâncă-a fost şi generoasă,

Când viaţa pentru omenire

Ţi-a fost oferta grandioasă!



Când în planul etern a sunat

În ceruri sus ceasu-ntrupării,

Jos, în lumea plină de păcat

A reverberat gândul salvării.



Şi ca să aduci la îndeplinire

Aici, voinţa Tatălui ceresc,

În planul sfânt de mântuire

Tu luata-i chipul omenesc!



Părtaş la carne şi la sânge

Tu-ai devenit cu muritorii,

Să poţi salva şi a-i strânge

Sfărmând porţile-nchisorii!



Şi moartea era-nchisoarea

Ce nu da drumul nimănui,

Era-acea forţă cu teroarea

Ce anunţa, sfârşitu-oricui!



Robia morţii a fost ştearsă

Călcând peste grumazul ei,

Prin dragostea neînţeleasă

Căci Te-au urât fără temei!



Prin semnele ce-au devenit

Trofee, în culmi de biruinţă,

Isuse Doamne, ai dovedit

Iubirea-Ţi mare-n umilinţă!



S-a remarcat în jertfa pusă

Pe crucea cea de la Calvar,

C-ai fost fiinţa cea supusă

Pe-al mântuirii-n veci altar!



Iar dragostea întru jertfire

În planul de răscumpărare,

Redată-n sfânta nemurire

S-a remarcat triumfătoare.



Doar semnele ce vei purta

În mâini, picioare şi coastă,

În veşnicie,-or demonstra

Lucrarea celui rău, nefastă.



Căci, tot Universul liberat

Din controversa milenară,

Va medita, cum ai răbdat

Suportând chinuri şi ocară!



O, şi va-nţelege, în bucurie

Că pacea-n veci restaurată,

Egală în timp, şi-n veşnicie

N-o mai putea, fi tulburată.



Flavius Laurian Duverna

13 februarie 2009
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Nota Discordantă | Salvatorul.ro
meniu prim
Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate. ( Proverbele 17:17 )