Poezie Străjerule!...

Străjerule!...



Străjerule, cel ce veghezi

Pe ziduri sus nestrămutat,

Azi, tu sufletelor datorezi

Cuvântul vieţii, adevărat!



Rămas la postul de pază

Ca veghetor întotdeauna,

Cu inima aceeaşi, trează,

Să fii şi când urlă furtuna!



Să-ţi împlineşti misiunea

La postul cel încredinţat,

Şi pune-ţi toată pasiunea

În sarcina ce-i de purtat!



Prin vânturi aprige şi ger,

Căldură şi-arsiţa ei mare,

Sus pe ziduri, eşti străjer

Cu trâmbiţa răsunătoare!



Şi când nenorocirea vine

Şi se-abate înspre cetate,

Tu nu uita, ca-ţi aparţine

Multe vieţi, încredinţate!



Dacă duşmanu-n armură

Ale cetăţii porţi le sfarmă,

Ridică-ţi trâmbiţa la gură

Şi dă semnalul de alarmă!



Poporu-atunci, la datorie

Prin tine astfel, s-o trezi,

Căci el n-are cum să stie

Dacă trambiţa, n-ar auzi.



La al ei glas, prevestitor

La porţi va fi în apărare,

Prin preţul vieţii, jertfitor,

'Cercând totul să repare.



Şi-astfel va fi reparatorul

Al drumurilor sfărâmate,

Şi tot el, şi restauratorul

Ce le-o face-a fi umblate.



Va ridica prin strâmtorări

În fruntea omenirii întregi,

Prin lupte mari şi cercări

Steagul alb al sfintei Legi.



Când în întreaga omenire

Doar două tabere vor fi,

Nu-şi va uita a sa menire

Pe Dumnezeu, a-L slăvi.



Căci prin a lui statornicie

El va-nalţa Sabatul Sfânt,

În toată lumea să se ştie,

Că e o Lege, pe pământ!



Flavius Laurian Duverna

08 februarie 2009