Poezie Am strigat la Isus

Cântărindu-mi credinţa-n umblare

M-am găsit eu uşor pe cântar!

M-am căit şi-am pornind în lucrare

Am strigat la Isus să-mi dea har



Până-atunci îmi lipsea bucuria

Bucuria atmosferei cereşti.

Eu credeam, că găsesc fericirea!

Doar creştin să fiu, numai de obşti!



Şi de-alungul credinţei primite

Ascuns-am unealta cea sfântă,

Comod m-ascundeam prin cuvinte

Fără milă de oaia pierdută!



Coborând în adâncul fiinţei

M-am găsit cercetat prin cuvânt,

Contopit pe un val al credinţei

Înspre cer bucuros am pornit!



Şi cu sfinţii constrâns în lucrare!

Devotat am pornit de-atunci,

Înţeles-am că nu-i veşnic soare,

La munca, prin văi şi prin lunci!



Dar se cere să treci pe la oameni,

Să le spui tuturor despre Domnul,

Să nu laşi niciunul din semeni

Să n-audă despre Salvatorul!



Să te duci pe la cei în necazuri

Ce cu lacrimi mănâncă-a lor pâine

Să treci pe la cei ce-s pe paturi

Fă să simtă ei dragoste-ntine!



Înţeles-am că prin lenevie

Nu se poate urca înspre cer

Ci Domnul ne vrea, sus, la vie,

Să întoarcem pe-acei care pier!



Nu poţi fi, statue pe o bancă

Să priveşti la cei ce muncesc!

Ci împlineşte-a Domnului poruncă,

Munceşte şi tu cu cei ce trudesc!



Să chemăm pe acei de la colţuri

Pe-acei rătăciţi în umblare,

Să audă şi eii despre ceruri

Despre-a Domnului sfântă cărare!



Rugăciunea, e unealta cea sfântă,

înrolează-te-n rugă neâncetat!

Prin ea vei întoarce oaia pierdută

Dând cinste la al tău Împărat!



Iată vine încurând, judecata,

Pentru-acei care nu sau predat,

Te întreabă Hristos: Eşti tu gata?

Vino dar, ca să poţi fi salvat.



joi, 5 februarie 2009gl