Poezie Să fii smerit

Mândria



Mulţi cred că este un păcat,

Mai mic şi nebăgat în seamă,

Ce poţi să-l treci neobservat,

Chiar prin a ,,Cerurilor vamă”



Mândria vine ca un vânt,

Îi simţi plăcută adierea,

Dar de milenii pe pământ,

Aduce după ea căderea.



În faţa ei şi cei mai tari,

Î-şi pierd adeseori tăria,

Un cuib pentru păcate mari,

A fost de mii de ani mândria.



Cei mândri doar se chinuiesc,

Ca o corabie-n derivă,

În tot ce fac nu propăşesc,

Căci Dumnezeu le stă-mpotrivă.



Ei nu vor desluşi nicicând,

A biruinţei mare taină:

Cum poţi să străluceşti purtând,

Voios a umilinţei haină.



Căci Dumnezeu de cel smerit,

Se-apropie cu bucurie,

El dă un Har nemărginit,

Celui ce fuge de mândrie.



Smeriţi-vă sub Mâna Sa,

Având credinţă neclintită,

Că Domnul vă va înălţa,

Din nou la vremea potrivită.



Februarie 2009 Ilie Belciu