Poezie Nu santem nimic

Nu santem nimic in lume

Decat umbre trecatoare

Dar nu ne-am nascut aici

Chiar asa la intamplare,



Plamaditi de-o mana sfanta

Si cu suflet din lumina

Poate am uitat adesea

Ca santem facuti din tina.



Ca-n iubirea-i fara margini

Ne calauzeste un Tata

Prin a lumii labirinturi

Ca sa-L intalnim odata.



Sa ajungem iar la starea

Ce-o avea intaiul om,

In gradina fericirii

Pana a mancat din pom.



Iar pedeapsa a fost data

Chiar de insusi Dumnezeu,

Omul trebuia sa moara

Acum pentru pacatul sau.



Se rostise scurt sentinta

Consecintele au fost grele,

Omul prin puterea sa

Nu putea decat sa spere.



Despartit de Dumnezeu

Incepuse decaderea,

Neavand nici o speranta

Sa primeasca infierea.



Trebuia o jerfa mare

Stropita cu sange sfant,

De aceia din marire

Coborat-a pe pamant,



Insusi Dumnezeu sa moara

Sus pe lemnul blestemat,

Sa salveze omenirea

Si pe omul vinovat.



Prin aceasta jerfa sfanta

Putem iarasi a spera,

Caci odata-n vesnicie

Noi vom sta la dreapta Ta



Nu vom fi nicicand in stare

Pe deplin sa-ti multumim

Dar dorim un lucru Doamne

Sus in cer cu Tin* sa fim



Amin