Poezie Un glas sfânt striga-n pustie

Un glas sfânt striga-n pustie

Și-ndemna la pocăință

Pregătind calea să vie

A Domnului făgăduință...



Un glas sfânt striga-n pustie...

Dar prea puțini l-au cunoscut!

N-au crezut că e „Ilie”

Și-au făcut cu el ce-au vrut!



Dar el netezea cărarea

Celui fără de-nceput

Ce ne-aducea mântuirea

Și lumii-I era necunoscut...



Au fost condamnați la moarte

De acei ce-n umbra morții

Zăceau plini de răutate,

Lepădați și-n voia sorții...



Fără a recunoaște vremea

Sfintei cercetări divine,

Ei au răstignit Iubirea

Care Se jertfea pe Sine...



Poate c-a venit odată

Și la tine un „Ilie„...

Dar mintea-ți era-ntunecată

Și i-ai zis să nu mai vie...



Poate nu l-ai cunoscut

Sau de pe căile-ți lumești

Nicidecum nu ai fi vrut

Să-ntorci, să te pocăiești...



Uite, acum, încă-o chemare

Și un strigăt în pustie...

Nu merge orb spre pierzare!

Hai și-ascultă de „Ilie”...



Apucă drumul luminii

Pân`ce mai ai acest har!

Nu lăsa dorința firii

Să te țină-n chinu-amar...



Azi ai harul mântuirii

Și poți scăpa din robie;

De urâciunea pustiirii

Și Judecata ce-o să vie!



Zaragoza 21/07/2012

de Ioan Hapca (Ionică)