Poezie Te laud, Tată...

TE LAUD, TATĂ...



Te laud, Tată, ne-ncetat

Că mi-eşti tăria şi avântul,

Că-n orice stare m-am aflat

Mi-ai dat Lumina şi Cuvântul...



De-au dat în mine valuri grele

M-ai susţinut să nu disper

Prin vremuri bune, vremuri rele

M-ajuţi să mă îndrept spre Cer...



Când năpustitu-s-au spre mine

Oştiri cu sediul în infern

Atunci eu m-am ascuns în Tine

Căci Tu eşti Adăpost etern.



Te laud seara, la culcare

Şi dimineaţa când mă scol

Şi când mă aflu-n deplasare

Prin ploi, furtună sau viscol.



Eşti vrednic de onor, de slavă

C-ai pus în mine-un dor curat

Un dor de veşnica Dumbravă

Din Plaiul, veşnic, luminat.



De-am fost rănit de vântul rece

Din lumea plină de dureri

I-ai dat mustrare ca să plece,

Să pot avea, iarăşi, puteri.



Sunt mulţumit şi-Ţi dau onoare

Că zilnic mă inunzi cu har

Să pot cu multă-ncredinţare

Să fiu al Tău, supus, stegar.



Te laud azi şi-n veşnicie

C-ai dat pe unicul Tău Fiu

Să-ndure lunga agonie

Ca dragostea-Ţi să pot s-o ştiu.



18 Februarie, 2009