Poezie Vestea cea bună ( Primii pasi)

Adie vânt de primăvară

Pe-a noastră uliţă goală...



Vechiul prag din bătătură

E-ocupat de-un scaun mic,

Iar pe el şade-o făptură

Amorţită...şi-i e frig.



„Oh, dragă mamă, ce aştepţi

Veghind cu ochii-ţi duşi?

Să fi plecat ai tăi băieţi?

S-o-ntoarce ei oare...acuşi?”



Stârnind a prafului povară

De peste pietrele din drum,

Un tinerel uşor coboară

Cu sufletul voios şi bun.



„Dar te ridică, scumpă mamă,

În ochii mei să te-oglindeşti,

Şterge-a despărţirii rană,

Oh! vino-mi să te veseleşti!”



„Drag fiul meu ce-ai rătăcit

Prin viaţă şi sălbatici valuri,

Drag fiul meu cel mai dorit,

Te aşteptam cu mii de lauri!”



Pe capu-i blând şi tinerel

Anii crescură dese plete,

Şi din copil, cum fuse el,

Era bărbat fără pereche.



„Da, mamă, vin cu lauri mulţi

Ce mi-au împodobit comoara...

Vin să te-ndemn şi tu să lupţi,

Să nu mă-ntâmpini cu ocara.



Eu am plecat singur la drum

Bătând la porţile-ncuiate,

Am câştigat doar fum şi scrum

Şi grelele dureri de moarte.



Oh! mamă, cât mi-a fost de greu

Să nu îmi pierd această viaţă,

Căci eram fără Dumnezeu

Şi fără vreo blândă povaţă.



Eu, mamă, te strigam mereu

Când tremuram şi-n rătăcire

Mă luptam cu-atâta greu

Şi-a mea pământească fire...



Un Prieten bun ce m-a privit

Când eram jos, fără scăpare,

La mine-n suflet a venit

Şi mi-a vorbit fără-ncetare;



Un Tată bun El mi-a găsit

Ce drept putere are Cuvântul

Şi din înaltu-I neumbrit

Crease ceruri... şi pământul.



El a creat pe om şi I-a plăcut

Dându-i asemănarea Sa,

Dar omul, în păcat căzut,

Singur şi-alese viaţa grea.



Ce duios Domnul ne iubea

Şi cât dorea să Îl primim,

Că a jertfit mai scump ce-avea

Să moară pe pământ în chin!



Blândul Isus e Fiu de Domn

Şi-am plâns în inima mea,

C-atâta vreme am fost om

Şi n-am ştiut de jertfa Sa.



Eu sunt al Său, iubită mamă,

Eu L-am primit în viaţa mea

Şi lauri port, o, dragă mamă,

Sfinţi lauri, din cununa Sa.”



Pe fruntea cu părul de-argint

Se zbuciuma acum furtuna,

Iară din ochiu-mbătrânit,

O lacrimă curgea... doar una.



„Când te-ai născut tu, fiul meu,

În cas-a fost o sărbătoare,

Iar eu ţi-am dat un dumnezeu

În apa dintr-o scăldătoare.



Şi maica mea făcu aşa

Când m-a adus pe astă lume,

Iar naşa mea rosti chiar ea

Un legământ şi-mi dădu nume.



Iar de când noi ne închinăm

Către un dumnezeu ascuns,

Ce-n temple noi îl adorăm,

El niciodată n-a răspuns.”



„Cum sa-ţi răspundă, mamă, ţie

Un dumnezeu făcut din lut?

Şi cum să găseşti măreţie

Într-o icoană, un rit, un cult?



În răutate şi în crudă pizmă

O lume-ntreagă s-a-ntinat,

Strivită sub greoaia cizmă

A diavolului necurat.



Nu te-oi lăsa, scumpă făptură,

Când vine iute-a morţii coasă,

Ci te rog, mamă, te îndură

Primeşte Domnu-n a ta casă!



El te-o hrăni de eşti flămândă

Cu alese vorbe din Cuvânt,

El te-o păstra în mâna-I blândă

Cât vei trăi pe-acest pământ!



El te aşteaptă-n Cerul sfânt

Ce-i pregătit mai sus de nori,

Când ai să laşi acest pământ

Şi-n large zări tu ai să zbori!”



Amin!