Poezie eden

văzusem urma şarpelui ascunsă

ca o vocală într-un a b c

pândind femeia

de ispită unsă

între un „nu ştiu cum” şi-un „nu ştiu ce”.



şi omul a muşcat şi el veninul

în ziua patruzeci după Sabat.

s-au ofilit camelia şi crinul

când bubui

Cuvântu-înfricoșat:



Adame, unde eşti?



Sunt, Doamne, altul,

am descojit minciuna din Sheol

am dat pe-un măr de nevegheri înaltul

şi-acum sunt cu o inimă mai gol.



se auzeau cascade mari de plâns

cădeau edenuri în mistificare.

şi când făclii şi respirări s-au stins

Isus căra Golgota în spinare.