Poezie De-aş fi o frunză legănată-n vânt

De-aş fi o frunză legănată-n vânt



De-aş fi o frunză legănată-n vânt

În cântecul suav de păsărele,

Mi-aş strânge dorurile mele

În cel mai frumos dulce cânt,

Şi-aş spune dragostea în freamăt

Prin trâmbiţări fără cuvinte,

Transmiţând clare-nvăţăminte

Fără-oprelişti, şi fără geamăt.



De-aş fi o frunză legănată-n vânt

În dimineţi de rouă încărcate,

Când zorii lor încep să se arate

La orizont, pe fragedul pământ,

Mi-aş arăta prin freamătul senin

Dorinţa cea mai sfântă a trăirii,

Sub semnul sacru al desăvârşirii

Spre slava gloriei Celui Divin.



De-aş fi o frunză legănată-n vânt

În dulci-amurguri de-nserări

Cu soarele apunând în desfătări,

Când reverşi Doamne pe pământ

Prin îndurarea-Ţi sfântă, mare

Belşug de viaţă-n tot ce mişcă,

Atunci, pe-a timpului morişcă

Aş spune Dragostea arzătoare!



Flavius Laurian Duverna

28 iulie 2012