Poezie ORFANUL (3)

Un copilaș rămas orfan

și fără adăpost sub soare,

muncea cu ziua pentru-un ban

să-și poată lua de mâncare.



Femeile-i plângeau de milă,

copiii-l ocoleau mereu,

cei mari priveau la el cu silă;

doar o bătrână cu trai greu



îl întreba de sănătate

și-i mai dădea din când în când

o pâine și-o cană cu lapte -

era puțin dar totuși mult.



Copilul nu primea nimica

fără să facă ceva-n loc.

Oricât îl certa bătrânica,

el îi căra lemne de foc



și apă pentru animale.

Când îl vedea venind, din prag,

cu pasul hotărât pe cale,

ea îl privea în ochi cu drag.



Cu chipul luminat de-o rază,

cu trupul mic si subțirel,

mergea vioi fără să vază

copiii ce râdeau de el



caci el grăbea ca să ajungă

la bătrânica de pe deal.

Și-aproape că-i venea să plângă -

batrana-l aștepta pe el!



Așa îl aștepta și mama

și îl întâmpina zâmbind.

Ah, de-ar mai fi cu el acuma!

Ce-ar vrea să-i vadă chipul blând!



Și într-o zi-ncepu a plânge

cu lacrimi grele și fierbinți.

Nimeni nu bănuia că-l frânge

dorul după ai săi părinți.



Dar când fu întrebat îi zise

bătrânei oful cel din piept.

Și-atunci în casă ea îl duse

și-apoi îi spuse înțelept:



"De azi vei rămânea cu mine

iar mama de nu-ți pot a fi,

măcar să mă-ngrijesc de tine

să fii și tu ca alți copii."



Și el primi cu bucurie

să locuiască-n casa ei.

O ajuta-n gospodărie

și îi fu sprijin-n anii grei.



*



În astă povestire, frate,

de-o vezi cu ochi duhovnicești,

găsi-vei multe-nvățăminte

iar eu nu cred c-ai să greșești



de vei lua cu greutate

exemplul ce l-am amintit.

Să faci și tu bunele fapte -

fi-vei în ceruri răsplătit.



Căci de-l primești în a ta casă

pe-orfanul cu strai zdrențuros

și de-i servești cu drag la masă,

tu îi slujești chiar lui Cristos!



26-27 ianuarie 2009, Galați