Poezie Un glas solemn...

Un glas solemn...



Un glas solemn, s-a auzit

În ceruri sus la Dumnezeu,

Când Fiul Său, I-a glăsuit

Dintre culori de curcubeu:



,, Iată, Eu vin! Tu n-ai voit,

Nici jertfă adusă nici prinos,

Ci trupul Meu, l-ai pregătit

Ca să cobor din ceruri jos."



Şi El, Hristos, în împlinirea

Tainei de veacuri ascunsă,

Pentru-a aduce mântuirea

Fiinţa Şi-a lăsat străpunsă.



O, dacă-n gloria ce o avea

La Tatăl şi la Tronul Sfânt,

Ar fi venit, spre a-L vedea

Eram topiţi de pe pământ!



Atunci, n-am fi putut intui

Strălucirea, mărirei divine,

Şi-n planul de-a ne mântui

El S-a golit de ea prin Sine.



În chipul Său cel omenesc

Umanitatea firii-a moştenit,

Cu tot ce omul pământesc

Avea în firea-i, fiind greşit.



Şi din dragoste, asupra Sa,

Păcatul, transmis ereditar,

Ce-o lume întreaga apăsa

L-a înglobat, sus la Calvar.



Şi-a trebuit El ca-n tăcere

Să-l ducă liniştit sub cruce,

Ca mielul blând la jughiere

Eterna viaţă, spre-a aduce.



Flavius Laurian Duverna

27 ianuarie 2009