Poezie Faptura cea noua-Dragostea

2. Dragostea



"Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars si n-as avea dragoste,nu-mi foloseste la nimic."

1 Corinteni 13:3



Porumbita curata ascunsa-ntre stanci

Sufera, incet suspinand,

Lucreaza la haina de nunta-n ascuns,

Vegheaza si asteapta ,rabdad.



Afara se aud rasete, batjocuri si cant

Si multi se tarasc prin mocirla!

Doar ea, suspinand si lucrand,

Cu vorbele sfinte dorul si-anina.



Cu pieptul frematand de iubirea curata

Pentru Mirele ei atat de-adorat,

Sta la fereastra, lucreaza si-asteapta

Ca glasul iubit sa-l auda odat'.



E noapte afara si negura-i grea...

Ea isi aprinde candela.

Atipise un pic, dar inima-i veghea

Pentru ca in piept ii era aprinsa iubirea.



Tese in liniste haina divina

Din aur curat si din in.

Cu pietre de pret e haina tivita:

Cu diamante, safir si rubin.



Osteneala se lasa alene pe pleoape

Iar capul ii e tot mai greu de somn,

Dar ea inca priveste prin noapte,

Incercand sa zareasca vreun semn.



Iarna iata,acum a trecut,

Cu zapada si gerul cumplit.

Si lacrimi si ploaia a-ncetat,

Campul frumos a-nverzit.



Apare, Iubitul, Mirele drag!

Iata-L venind, sarind peste dealuri!

Mireasa apare cu iubire in prag

Si alerga, pasind peste valuri.



"O, iubito, gradina curata,

Cu izvoare cristaline si stanci!

Tu te-ai pastrat pecetluita

Si plina de roadele dulci!



Frumoasa esti tu, iubito,

Cu parul tau ondulat,

Cu ochii blanzi de porumbita,

Cu sufletul tau atat de curat!



Pune-Ma ca o pecete

Pe inima ta.

Adapa-ti a sufletului sete

Cu apa vie a Mea.



Dragostea din piept ma arde

Caci ea e de jar,

Iar flacara ei parca nu are

Nici un hotar.



Ape involburate de ar veni

Sa o stavileasca

Sau de ar incerca raurile mari

Aprinsul ei jar sa-l raceasca,



Nu vor putea nicicand...

Iubirea e tare!

Chiar moartea se aude gemand

In mainile sale."



Slavitul Mire e diferit

De tot ce se vede sub soare.

Cu mainile ca de hrisolit,

El trupul de marmura are.



El are ochii senini,

Plini de iubire curata.

Buzele-I sunt o floare de crin,

De roua udata.



Privind cu drag spre a Lui mireasa,

El, Trandafirul din Saron,

Raspandind in jur aleasa-I mireasma,

Se aseaza pe tron.



Apoi ii sterge incet si cu drag

Orice durere

Si gingas ii aseaza pe cap

Cununa de stele.



Pe strazi de aur straveziu,

Gustand din nemurire,

Mireasa alaturi de Cel Viu

Traieste in iubire.



Si cu iubire-I asculta

Cuvintele Lui minunate.

Isus cu drag o invita

Tot cerul sa-i arate.



Trecura-asa milenii-n sir,

De pace si iubire.

Isus era Stapan divin

Iar ea, a Lui sotie



Totul candva a pierit...

Chiar batranul Pamant,

A ars si atunci a trosnit!

Dar iubirea nu va trece nicicand!