Poezie Zicerea PoeţilorVizualizări: 52
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:14:58 BBCode: [url=/poezie/id/14318-zicerea-poe-ilor]Zicerea Poeţilor[/url]
Zicerea Poeţilor
Cuprinde Num. 21, 27-30.
Din toate părţile, răsună frenetic un glas: Veniţi la Hesbon!
Să se zidească din nou, şi să se-ntărească cetatea lui Sihon,
Căci a ieşit un foc din Hesbon, care a inaintat ameninţător,
O flacară, din cetatea lui Sihon, ce s-a răspândit fulgerător!
Ea a mistuit pe Ar-Moab, cu toate bogăţiile adunate ale lui,
Cum şi pe cei mai viteji, dintre locuitorii înălţimilor Arnonului.
Vai de tine Moab, pentrucă în păcat, ai fost aruncat la coş,
Aşa te-ai pierdut, în decursul vremilor, popor al lui Chemoş!
El a făcut pe fiii lui fugari şi ei pretutindenea s-au împrăştiat,
Şi pe fecioare le-a dat roabe stăpânilor care le-au cumpărat,
Şi lui Sihon, împăratul Amoriţilor, cel ce se intitula învingător,
Dar noi am aruncat cu toată puterea, cu săgeţile asupra lor.
Din Hesbon, până la Dibon, ţara întreagă, este în paragină!
Totul este nimicit dintr-o dată, şi stâlpii tăriei lui se clatină,
Am pustiit până la Nofah, şi am răsturnat puterea tăriei lui
Care se întindea până la Medeba, prin cuvântul Domnului!
Flavius Laurian Duverna
24 ianuarie 2008
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primDumnezeu vrea ca inima ta sa Îi aparţină Lui fiecare oră din zi, fiecare zi din săptămână, fiecare săptămână din lună, fiecare lună din an, fiecare an din viaţa ta !