Poezie Efata

Efata, deschideţi urechea s-auzi

Efata, deschide-te, tu, ochi ce eşti închis.

Deschide-te tu inimă să înţelegi

De somnul dulce azi te-a cuprins



E ultimul cuvânt ce se aude

E ultima chemare către cer

Întoarce-te de azi nu eşti gătită

În straele alese ce le cer.



Te crezi bogat, te-nşeli amarnic

Ce-ai strâns e trestie şi vânt

Eşti gol prin faptele credinţei

Priveşte în sfântul Cuvânt.



Ades priveam cum şi prin ploaie

Te adunai la rugăciuni

Şi din cenuşă-aprindeai văpaie

Erai la dragostea dintâi.



Adu-ţi aminte şi te pocăieşte

Întoarce-te la dragostea dintâi

Fii credincios şi repede primeşte

Cununa vieţii de statornic tu rămâi.



Căci cel ce biruie în toate

Va sta la masa de-mparat

Şi va mânca din pomul vieţii

Aşa vorbeşte cel adevărat.



Şi astăzi în durere ne mai naşte

Am fost cereşti şi-am devenit iar lut.

Mai este vreme-n vremea ce-i scurtată

A ne întoarce-n timpul din trecut?



Efata, strigă către noi azi cerul

Şi parcă strigătul nu-i auzit.

Cuprinşi de neputinţă spunem eul

E-n noi stăpân, iar duhu-i adormit.



Şi iată ca un hoţ pe nori apare

Cel ce Efata a strigat

Cel ce deschide şi Cel ce închide

Cel ce a spus "Veghează! Ai vegheat?"

Amin.