Poezie De-atâta vreme auzi

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 72
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14339-de-at-ta-vreme-auzi]De-atâta vreme auzi[/url]

De-atâta vreme auzi și tu chemarea

spre ceruri, spre lumină și spre rai

dar tot n-asculți nici plânsul, nici cântarea

și nu-ți întorci nici gândul, nici cărarea

- până când, o până când mai stai?



Văzut-ai și tu lacrimi mari și care

pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,

dar tu rămâi mereu în nepăsare

în cea mai grea și cea mai tristă stare,

- o, până când, o până când așa?



O, tu cunoști că moartea nu-i departe

că iadu-ți stă mereu la căpătâi

și totuși tu rămâi pe căi deșarte,

rămâi și-aștepți așa să pleci în moarte

- o până când, o până când rămâi?



Tu știi și de la tine ce așteaptă

de-atâția ani și astăzi Dumnezeu!

cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,

cunoști și calea rea și calea dreaptă

- o până când, nehotărât mereu?



A mai trecut un an din scurta-ți viață

și-acesta-i poate ultimul ce-l ai

o smulge-te din neagra morții ceață

și rupe-ți vălul morții de pe față

o, până când, o până când mai stai?



Curând solia morții o sa te cheme

răsplata veșnică și grea să-ți iei,

E vremea hotărârilor supreme,

acum e-a mântuirii tale vreme -

o, până când, o până când mai vrei?

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie De-atâta vreme auzi | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, și El vede toate cărările lui. ( Proverbele 5:21 )