Poezie Mai cheamă-mi iar, Isus, a mea ființă

Mai cheamă-mi iar, Isus, a mea ființă

Cu dor fierbinte să-Ți dea închinare.

Suspinul rugilor din odăiță

Să îl destăinuie de prin unghere.



Mai spune-mi care-i voia-n a mea viață

Când Sfântul Tău Cuvânt eu îl deschid

Și-o scrie pe a inimii tăbliță;

Poruncile-i în mine să le-nchid.



Mai stoarce-mi ale ochilor izvoare

Să-mi plâng răceala greului păcat

Și șterge-mi lacrimile care

S-au scurs la glasul Tău înduioșat.



Mai creste-mi flori pe-a inimii colină,

Desțelenește iar al ei ogor

Ca-l năpădiră spini și buruiană

Și va veni culesul roadelor.



Mai mistuie-mi dorințele străine

Și-atâtea gânduri ce m-au depărtat

De-mpărăția sfântă și de Tine,

Iar sufletul adânc l-au tulburat.



Mai vindecă-mi rănile sângerânde

De greaua-naintare către Cer,

Iar urmele de pași ce sunt mărunte

Le întețește căci mă simt stingher.



Mai toarnă-mi înca-o dată untdelemnul,

Să fiu umplut de Duhul Tău cel Sfânt.

Din mine să țâșnească iar izvorul

Care să ude un brăzdat pământ.



Mai lasă-mi har peste a mea lucrare

Și ungere de sus, te rog, să-mi dai.

Din zi în zi să crească tot mai mare

Haru-Ți divin, pân' voi ajunge-n Rai.



Galati, 1 febr. 2009