Poezie Apa vie (2)

O pustie fără margini se aşterne-n faţa noastră

Caravane rătăcite caută apă-n pustie

Un cuvânt de mângâiere li se pare floare-albastră

Este apă şi-n pustie, apă dulce, apă vie.



Sete, soare şi sudoare. Pe drum cad oameni trudiţi

Şerpii-i ucid prin pustie, „Unde-i apa voastră vie?”

Scrâşnesc oamenii din dinţi.

Este apă şi-n pustie, apă dulce, apă vie.



Deodată le răsar în faţă palmieri înalţi şi verzi

O turmă de oi se-adapă la-un izvor de apă vie

Iar în jur e totul verde ca-nverzitele livezi

Este apă şi-n pustie, apă rece, apă vie.



Însetaţii-au dat năvală mai să sece tot izvorul

Istoviţi şi rupţi de sete, prăfuiţi, murdari şi goi.

„De-aţi şti cât v-am dus eu dorul, Îi primi zâmbind

păstorul:

Intraţi în turma mea de oi!!