Poezie Închinare ( Primii pasi)

Te-au invitat fraţii tăi de-o viaţă

La masa lor cu bârfe şi dulceaţă

De tărie, rătăcită în rame de cristal,

Cu fumuri ce îneacă pieptul cu amar.



Infama adunare şi-a ridicat paharul

În cinstea celui care şi-a găsit hotarul

Pe scaunul de tină cu lemnul nespălat

De care iubirea fraţilor l-a legat.



Ţi-ai ridicat atunci privirea întristată

Şi au văzut-o-n lacrimă scăldată...

O lacrimă de aur, cu lumină-n ea

Vărsa nefericirea din inima ta.



Le-ai spus de Dolorosa, via chinuită,

Călcată de Isus în durerea suferită,

Ce-au aşezat Iudeii pe spinarea Sa -

O cruce iertătoare, de păcate grea.



Golgota se înalţă semeţ în ochii tăi

Cu Isus aşezat între tâlharii răi...

Singur era sărmanul, de Tatăl părăsit,

Şi-n îndurarea-I mare, pe cruce răstignit.



Se-ntunecase cerul, dar noapte nu era

Şi-n pieptul Lui Isus striga chemarea Sa:

„Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

Dar Tatăl n-a răspuns, era de negăsit.



L-au pus sub o piatră în negrul mormânt,

Pecetluind intrarea şi de strajă stând.

Se temeau ei oare că pământul gros

Nu va putea ţine trupul Lui Cristos?



Ce crezi tu, frăţiorul meu, oare,

Încă zace Domnul sub pământul tare?

Eu vin acum să îţi vestesc Învierea Sa

Cu efect răsunător în viaţa mea şi-a ta.



S-a jertfit Isus pe deal la Golgota

S-avem noi îndrăzneala astăzi de a sta

Trândavi, la masa cu vicii închinată

Demonicului Satan şi-a infernului gloată?



Plânge Domnul azi, pe tronul Său din cer

Bătând la uşa inimilor noastre de fier;

Vino chiar lângă mine, cu grabă a răspunde

Să deschidem inima şi Domnul ne-o pătrunde!



Amin!