Poezie Criza

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 41
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14369-criza]Criza[/url]

Colindă prin lume o criză

Ce n-are astâmpăr deloc,

Cu haine de doliu-n valiză

Şi moarte-n privirea-i de foc.



Nu, nu este criza din care

Porni uriaşul ciclon

Să tragă la firme zăvoare

Şi băncii să-i pună oblon.



Nu-i criza ce-ntoarce la burse

Piaţa întreagă pe dos

Şi-nghite, avidă, resurse

Cu un apetit scandalos.



Ci-n ochi cu otravă letală,

Purtând al urgiei microb,

Colindă azi criza morală

Şi face ravagii pe glob.



Punându-şi ţinuta de cioclu,

Închide virtutea-n cavou,

În timp ce se urcă pe soclu

Păcatul, în chip de erou.



Venind cu aceleaşi simptome,

Când guri de infern se deschid,

Renasc pretutindeni Sodome

Iar cinstea e pusă la zid.



Lipsită de orice deviză,

Intrată în colaps moral,

O lume atinsă de criză

Refuză să intre-n spital.



Un Doctor divin, cu-ndurare,

Oferă şi-acum ajutor

Dar mulţi Îi refuză iertarea

Şi mor în păcatele lor.



Chemat eşti în oastea salvării

Să scoţi tot ce poate fi scos

Din negrul vârtej al pierzării,

Aceasta doreşte Cristos.



Să porţi azi, în vreme de criză,

Făclia credinţei arzând,

Vestind omenirii-n derivă

Că Domnul soseşte-n curând.



Amin

Vulcan, martie 2009

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Criza | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău, și buzele de la cuvinte înșelătoare. ( 1 Petru 3:10 )