Poezie Toți cei apăsați, Isuse

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 85
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14396-to-i-cei-ap-sa-i-isuse]Toți cei apăsați, Isuse[/url]

Toți cei apăsați, Isuse,

de dureri amare,

lăngă crucea Ta se-adună

și așteaptă alinare.

Tu le-ai mai rămas în lupte

adăpost și mângâiere,

căci nu-i nimeni să-nțeleagă

ne-nțeleasa lor durere.



Tu flămânzilor ești pâine

și-nsetaților ești apă,

reazim celor slabi și scutul

celor ce la Tine scapă,

iar la cei ce-n noaptea morții

și-a păcatelor suspină,

Tu ești singura nădejde

și ești singura lumină.



Fie-Ți milă, fie-Ți milă

de sărmanul care piere

așteptându-Ți ajutorul

frânt de cazne și durere,

de sub greul apăsării

și necazului îl scapă,

la izvoarele luminii

și odihnei Tu-i adapă.



Sfarmă lanțurile urii

și ne ia a ei povară,

Soarele iubirii iarăși

peste noi fă-l să răsară -

să fim iarăși o credință,

o nădejde și-o simțire, -

De nimic n-avem o, Doamne

lipsă-atât cât de iubire!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Toți cei apăsați, Isuse | Salvatorul.ro
meniu prim
Pune-ți nădejea în Domnul, Israele, de acum și până în veac! ( Psalmii 131:3 )