Poezie Copleșit de frumusețea

Copleșit de frumusețea

celor câte-ai întocmit,

Dumnezeul meu cu lacrimi

laud Numele-Ți slăvit.



Cum poți oare-atât de darnic

risipi comori de har,

peste-o lume care-noată

în așa păcat amar?



Cum poți marea dărnicie

zi de zi să Ți-o arăți...

peste-o lume de-ndărătnici

mincinoși și desfrânați?



Că-n zadar e tot! - păcatul

s-a lățit și s-a întins

și din toată frumusețea

a făcut un iad aprins.



Unde-i oare fericirea

din acest belșug de har?

- Doamne, atâta frumusețe

risipită-n zadar.



O, dar știu că pentru-aceia

credincioși ce Tu-i iubești,

numai pentru ei în lume,

încă ce-i frumos, gătești.



Când ei n-or mai fi, întreaga

frumusețe va-nceta,

căci nu va mai fi iubirea

către Tine, pentru ea.