Poezie Invata-ma sa tac (1)

Invata-ma sa tac, cand ploaia

Isi picura stropi tristi pe geam,

Cand cufundata e odaia

In pace tainica si-alean.



Sa-nvat sa daruiesc din mine

Tot ce e bun si ce-i frumos,

Chiar daca vantul toamnei vine

Si da podoaba frunzei jos.



Invata-ma sa tac, cand iarna

Si-ntinde haina de omat,

Cand albu-ncepe sa se-astearna

Invata-ma, tacand, sa pot



Sa inteleg ca minunatul,

Distinsu-i strai neprihanit,

De sus din stele, din inaltul

Seninului cer a venit.



Invata-ma si primavara

Sa-mi iau tacerea-nvatator

S-ascult cum se trezeste tara

De vantul vietii-inoitor.



Sa-nvat ca firul mic de iarba

Ce din pamant a rasarit

Lumina-ncepe sa o soarba

Dupa ce bobul a murit.



Tacand sa-nvat, ca lanul care

Vara se unduie in vant,

Desi se-nalta catre soare

Isi lasa rodul pe pamant.



Invata-ma ca totdeauna

Sa tac, dar sa invat privind,

Ca la sfarsit, sa -mi dai cununa

Caci plec din viata, biruind.