Poezie Două mii de ani, Isuse

Două mii de ani, Isuse, au trecut din ziua-aceea

când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeia

Două mii de ani...

și lumea nici acum nu Te-nțelege

azi mai mult ca-ntotdeauna lumea-noată-n fărdelege;

azi mai mult ca-ntotdeauna plină-i de venin și ură

ca s-arate ce străină-i de-a Ta voie din Scriptură.



Cei ce-Ți poartă Sfântu-Ți Nume azi prin sânge știu s-arate

cât cunosc ei frumusețea biblicei iubiri de frate,

câți din cei ce spun și astăzi că-s tot servi ai Tăi - ca Ana,

au Cuvântul Tău în gură, iar în suflet pe satana,

și când predică iubirea cu-o evlavioasă gură

al lor suflet stăpânit e de cruzime și de ură,

când pe față spun de pace și vorbesc despre-mpăcare

pe ascuns lucrează ura, vrăjmășie tot mai mare

și când spun că-s plini de milă și de-a ei chemare-naltă

sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are alta...



O, Isuse

ce departe-i omenirea azi de Tine!-

a iubirii Tale drumuri cât i-s astăzi de străine!

ce uitat și ne-nțeles ești pentru-a lumii conștiință

cât de ștearsă li-e din suflet dulcea, scumpa Ta, Ființă.

Ce pierdută-i amintirea fericirilor aduse,

ce disprețuite-s toate bunătățile nespuse,

ce puțină ascultare Îți arată toți în viață,

parcă niciodată lumea n-a văzut Slăvita-Ți față

nici duioasa Ta vorbire care mângâie și-alină,

nici a inimii frumusețe, nici a harului lumină,

nici a sângelui putere care spală și sfințește

și din cari de-atunci viața omenirea-n dar primește!



O Isus, de-a Tale haruri ce dau viața fără moarte,

azi nu douăzeci de veacuri

ci-o vecie ne desparte.

Și-n această depărtare tot mai mare ce ne paște

vai, nu ne mirăm că lumea

mai că nu Te mai cunoaște...

Și de-ai vrea să-i faci să-Ți vadă iar

lumina Ta curată.

O, ar trebui Isuse, să mai vii la ei o dată,

să-ncepi iar din nou de-acolo de la iesle, de la paie,

să întâmpini iarăși hule și batjocuri și bătaie

să porți iar o altă cruce, să rabzi spini, scuipări și cuie,

- dar acum de la aceia ce doresc "creștini" să-și spuie.



Când le-ai biciui păcatul și viața necurată

cu-acea sfântă necruțare cum ai mai făcut odată,

și le-ai spune adevărul care-i ustură și-i doare,

cu ce cazne-ar fi în stare cei de azi să Te omoare!

Cum s-ar ridica soborul de caiafe și de ane

să-ntărâte împotrivă-Ți ura gloatelor dușmane,

cum și-ar mai porni furia toți zarafii și stricații

bine-ascunși sub motivarea apărării-ntregii nații

și Te-ar declara eretic și că faci răscoală-n țară...



- și iar temnița, Isuse

și iar haina de ocară, și iar iude

- căci acuma și mai mulți sunt ca și-atunce -

meșterii știu și mai bine cum să-Ți pregătească-o cruce,

cuie azi sunt și mai multe

și mâini care să le bată

și-ar fi astăzi pe Golgota mult mai trist

ca-ntâia dată!



...Si de mii de ori, Isuse, de Te-ai coborî din Slavă

ai afla în lume-aceeași stricăciune și otravă

și oricât de mult chema-i-vei la iubire și la pace

setea lor de sfâșiere mai adâncă se va face.

Și cu cât Tu copleși-i-vei cu-o iubire tot mai mare

ei cu-o ură mai adâncă vor căuta să Te omoare...



Căci în inima lor neagră zace patima ne-nvinsă

și-n ei dragostea-Ți cerească naște-o ură mai aprinsă

căci nu-s dornici nici de bine, nici de milă

nici de pace

și de mii de ori, Isuse, de-ai veni la fel Ți-ar face.



Numai cei ce-i schimbă harul,

către ceruri să-i îndrume

doar aceștia sunt altfel -

dar atuncea nu-s din lume!



Doamne, multa Ta răbdare fie binecuvântată

datorită ei într-una crește-această sfântă ceată

și chiar dacă-s mulți aceia ce Te leapădă cu ură

sunt atâți cei ce Te-ascultă cu iubire și căldură!



Din iubirea pentru dânșii să mai ai răbdare încă

și cu-acei ce-Ți poartă-n suflet vrăjmășia cea adâncă.

Poate dragostea-Ți va face și-a lor inimi să se-nmoaie

îndelungă, nesfârșită, Doamne, bunătatea Ta e.

Căci doar unul de-ar întoarce după ani de așteptare

nu-i zadarnică nici Jertfa, nici prea lungă a Ta răbdare...