Poezie Ratacind mereu…

Ratacesc pe cararile vietii,

Ma caut fara odihna, pentru a ma regasi.

Intreb florile si arborii,

Intreb iarba si cerul,

Intreb luna si soarele,

Intreb stelele.

Il intreb pe Dumnezeu:”Unde sunt, Doamne?”

In tacerea mea launtrica

Ma intreb pe mine:”Pe unde ratacesti?”



M-am pierdut in copilarie

Cand ma intrebam nestiutoare:

“Ce e viata?”

Si m-am regasit.

In trandafirii galbeni din gradina casei,

In mirosul salcamilor in floare,

In parfumul teilor din padure,

In florile de visin, de piersic si cires

In poienile pline de ghiocei

Apoi, in albul pur al lacramioarelor

Si in cupele presarate cu aur ale crinilor in floare.



M-am pierdut in tinerete

Cand ma intrebam nestiutoare:

“Ce e iubirea?”

Si m-am regasit.

In inimile oamenilor,

In sufletele prietenilor,

In caldura dragostei parintesti,

In adierea vantului iubirii,

In limpezimea de fiord a ochilor lui,

Ai celui de care m-am indragostit.

Si atunci mi-am faurit un ideal.



M-am pierdut incercand sa ating stelele.

Acolo era idealul la care visam

Il simteam pe culmea sufletului meu.

Dar viata ma tragea in jos

Si din nou ma inaltam pana la cer

Pentru a cobori, apoi, in abis.

Si rand pe rand,

Si an dupa an,

Viata mea s-a transformat intr-o miscare,

Un dute-vino, intre cer si pamant.

Cum sa nu ma pierd?



Acum ma caut din nou

Ca in copilarie si tinerete.

In tacerea fiintei mele, strig.

Chem numele Lui Dumnezeu,

Il rog sa-mi arate calea

Ce trebuie sa o urmez

Pentru a ma regasi.