Poezie Clipa

Zdrobit de-al nimbului curat,

Trecut prin viata cu pacat,

In clipa resemnarii-n tine,

Vei stii ce-nseamna sa faci bine.



Vei intelege-ntr-un sfarsit,

Ca tot ce-a fost in infinit,

Va trece peste noi far’nepasare

Lasandu-si haina rece, arzatoare.



Dar tu… clipa a resemnari…

Chiar nu-ntelegi culmea dureri?

Nu lasi in om, leac de scapare,

Si vrei sa-l duci spre disperare!



Sa-i curmi a vietii-nflacarare,

Sa-l lasi pribeag ca si urmare,

Sa-i dai batai de bici cu foc,

Sa-l lasi pustiu, far’de noroc.



Si chiar de toate astea vina,

Izbindu-l de pamant cu stima,

Naltandu-l spre inaltul cer,

Tot om va fi, un om de fier.



Chiar in sfarsit de vei pali,

In biata sa fiinta… vei domolii,

Un suflet plin doar de durere,

Ducadu-l sus de sumbra-i decadere.



Si tot ce va ramane-n viata,

Patruns cu Duh si cu speranta,

Va-ntreprinde un Paradis,

Cu foc de aur de nestins,



Cu flacari ce nu vor lovi,

Decat in cei ce vor lipsi,

Si-n tot ce este nepasare,

In toti si-n toate, cu ardoare.



Si in final, tot ce a fost,

O viata simpla, dar cu rost,

Trecuta toata intr-o clipa,

Vei intelege-ntr-un sfarsit,

Ca iadu-i cel ce ne despica…