Poezie O, suflet ce te-afunzi

O, suflet ce te-afunzi tânjind

În apele-ntristării grele

Cât aș dori să te cuprind

Cu mreaja-ndemnurilor mele.



Și cât aș vrea să te atrag

Cu știrea ta sau fără știre

Legat cu glasul cel mai drag

Spre-un dulce rug de strălucire.



Și-ajuns acolo, descălțat

De-a firii vechi încălțăminte

Să-ncepi să mergi străluminat

De-un foc nebănuit-nainte.



Căci tu nici nu gândești acum

când paști trăirile mărunte

Câte minuni te-așteaptă-n drum

Și câte străluciri pe munte.