Poezie Când atuncea-n seara Cinei

Când atuncea-n seara Cinei,

Doamne, Tu, Învățătorul

chiar și Iudei vânzătorul

i-ai spălat supus piciorul,

și-ai șezut cu el alături, și-ai mâncat cu el o pâine:

- ne-ai dat pilda umilinței ce pe veci de veci rămâne.

Ca oricine-ar vrea pe lume,

printre-ai Tăi, să fie mare,

să slujească tuturora, mai smerit ca orișicare!



...O, dar azi câți ucenici sunt înălțați și-n bogăție

cum pot ei sluji la alții

dacă nu-Ți slujesc nici Ție!



Cu treizeci de-arginti pe Iuda

când l-a amăgit Soborul

pentru dânșii s-a făcut el din apostol

- vânzătorul!

Dar apoi mustrat de gândul care nu-i voia să tacă

sub povara deznădejdii, el s-a spânzurat de-o cracă.



- În acele zile, Doamne,

pofta de arginți flămândă

doar pe unul din apostoli

l-a învins ca să Te vândă.

Astăzi însă, câți dintr-înșii

având punga-n veac săracă,

gata sunt în orice vreme

și pe-un preț mic s-o facă!

și-o fac liniștiți aceasta,

făr-să simtă barem truda

și mustrarea conștiinței

ce-a avut-o pân-și Iuda!...



Când sub greutatea lumii asudai în Ghetsimanii,

bând paharul greu al jertfei

și-așteptai supus dușmanii,

Tu purtai povara singur și durerea cea amară

cei apropiați, Isuse, liniștiți dormeau afară.



...Ca atunci Tu-nduri și-acuma

Singur și din greu, amarul

căci în loc să se micească tot mai mare e paharul

și pe mii de cruci când iarși lumea-i gata să Te-așeze

vai cum dorm, și câți, acei puși de Tine

să vegheze!...



Când erai pe cruce, Doamne, sus pe vârful Căpățânii

și scuipau spre Tine-n hule arhireii și bătrânii,

trecătorii și soldații -

în noroadele haine -

tot a mai rămas un prieten, un apostol, lângă Tine,

o dovadă a iubirii și un martor spre osânda

lumii ce-a-nsetat de sânge și de-omor a fost flămândă!



...Astăzi însă, când Te scuipă mii de buze criminale

când potop se naltă ura pân-la poala Crucii Tale

o, alăturea de Tine în a prigonirii cuie

dintre-ai Tăi, atât de-adesea,

azi, Isuse, nici unul nu e.



În slăvita dimineață când ai înviat, Isuse

Te-așteptau cei dragi cu lacrimi și cu bucurii nespuse

Te-așteptau nedespărțiții:

magdalenele, zacheii

și pescarii Tăi de oameni, de la Marea Galileii...



Astăzi însă, vai, adesea, printre noi, a Ta-nviere,

numai iude-o mai așteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,

numai ane și caiafe să Te chinuie-n durere,

numai cruci, oțet și fiere,

numai buze să Te scuipe,

numai guri să Te hulească -

...asta ți-e recunoștința, cruda gloată "creștinească".



O, voi toți creștini de forme, de paradă și de nume

ce-aveți sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume!

- ce răspundere-uriașă veți avea la Judecată

pentru lumea asta întreagă ce-o lăsați întunecată

să se piardă-n rătăcire de Hristos înstreinată

făr-să-i arătați Lumina cu o viața-adevărată!

Făr-să-i dați o mărturie prin viață și prin faptă

că trăiți în curăție

și-I cunoașteți Calea Dreaptă!

Căci în loc de-apostolie și lucrarea cea curată

voi trăind în fărdelege faceți slujba vinovată

pentru care nu-i uitare, nici iertare niciodată!



Voi vă pierdeți...

răul crește...

iadul râde și petrece

Când veți înțelege oare?

- Căci e ceasul doisprezece!