Poezie Plângea datornicul

Rugăciunea mea, Stăpâne

În târziul miez de noapte

către Tine se ridică,

plânsă-n lacrimi și-n șoapte.



Pleacă-Ți milostiv urechea

și suspinul meu ascultă:

- nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea

cea multă.



Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă

mai îngăduie-mă, Doamne,

și plăti-voi tot pe urmă.



De pe crucea Ta, Isuse, glasul Tău coboară-n vale:

"fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale"...



O, Tu mi-ai iertat, Isuse, datoria mea cea mare

când pe Golgota viața Tu Ți-ai dat răscumpărare.



Peste toată datoria sufletului care plânge

Tu ai scris "IERTARE"

cu sudoare și cu sânge.



Însă sluga păcătoasă

care plânge-acum fierbinte

chiar și după-aceasta, Doamne,

a păcătuit-nainte.



Tu iertași pe-al Tău datornic

mila când veni să-Ți ceie,

el pe-al său de gât îl strânse

cel din urmă ban să-i deie!



Te-ndurași când el venit-a îndurarea Ta s-o ceară,

dar el sfâșie pe altul, fără milă, ca o fiară!



- Eu am fost acel datornic

care plânge-acum fierbinte

și-așternutul meu cu lacrimi

de căință-l ud, Părinte.



O, Te rog pentru-ndurarea și iubirea Ta cea mare

scrie și peste această datorie grea "IERTARE".