Poezie După Sărbători

Doar un covor de cetină uscată

Lipsit de strălucire, de culori,

Din ramura de brad, sacrificată,

Mai aminteşte că „a fost odată”

O atmosferă...ca de sărbători.



Gonit de timp se stinge prin unghere

Ecoul clopoţeilor de-argint,

Şi un colind de ieri, acum tăcere,

Cu-o ultimă zvâcnire de putere

Se-ndreaptă spre-al uitării labirint.



Năştea ieri constelaţii ireale

Pe cer , al artificiilor foc,

Azi, curcubeie artificiale

De becuri prinse-n jerbe de petale

Se sting treptat şi bezna vine-n loc.



Cu gust de „de ajuns”şi de sleială

Se stinge-al sărbătorilor ecou;

S-a terminat spectacolul de gală

Şi oamenii-şi reiau viaţa normală:

„Oricum, la anul ne vedem din nou”.





Ce trist! Ce atitudine ingrată!

O omenire greu de înţeles

Este privită azi din cer de-un Tată

Ce, răbdător, întreabă încă-o dată:

Aceasta este tot ce-aţi înţeles?



V-am dat prin Naştere o Sărbătoare

Ce nu are statut de „efemer” ,

Căci bucuria ei clocotitoare

N-are sfârşit, nu are-n timp hotare,

Venind din cer , continuând spre cer.



La Betleem vi s-a născut Mesia,

Pământ şi cer în El a contopit,

Eternul a învins vremelnicia,

Sărbătoriţi-vă deci bucuria,

Prin închinarea voastră zi de zi!

Amin

Vulcan, 10 ian. 2009