Poezie Chiar marea El va despica

Chiar marea El va despica

Exod 14.



In grea robie au trait

Vechii evrei, odinioara,

Dar Domnul nu i-a parasit

Nici in Egipt, cand viata-amara



Aveau. Ei caramizi din lut

Faceau si inaltau palate.

Chiar piramide au facut

Caci de atunci dainuie toate.



Strigatul asupririi lor

Pana la ceruri se urcase.

Dar Domnul, de al Sau popor

Cu siguranta, nu uitase!



Lui Moise i-a vorbit din rug,

L-a invatat, i-a dat putere

Sa-i scoata pe evrei din jug,

Sa-i duca-n tara unde miere



Si lapte curge ne-ncetat.

Cu minuni mari si brate-ntinse,

Intreg poporu-a fost salvat

De Iehova, si-asa ajunse



Condus de-un nor, din loc in loc

Ziua, ca sa-l calauzeasca,

Iar noaptea, de un stalp de foc

Sa-l lumineze si-ncalzeasca,



Pan' la al Marii Rosii tarm.

Acolo, s-au oprit cu totii.

Dar ce mai spaima, ce vacarm,

A fost, cand iata, calaretii



Si carele lui Faraon

In urma lor, ca o furtuna

Veneau toti la Baal-Tefon,

Manati de ura lor nebuna.



Caci faraonul s-a gandit

Ca inapoi sa ii intoarca.

Cu-armata mare a venit.

Cine sa scape mai incearca?



In fata-marea, cat privesti!

In spate-oastea egipteana!

Cum oare poti sa linistesti

Poporul ingrozit de teama?



Dar Domnul nu i-a parasit,

Caci El pe nimeni, niciodata

Nu a lasat dezamagit

Din cei cu inima curata!



Lui Moise-i spuse Dumnezeu:

"Stati fara teama, linistiti!

Cu egiptenii Ma lupt Eu,

Vor fi de Mine biruiti!



Tu linisteste-i pe evrei

Si-ntinde mana inspre mare.

Veti trece prin mijlocul ei

Caci marea, cat e ea de mare,



In doua se va despica.

Si va voi face drum prin mare.

N-aveti decat a Ma urma,

Apele nu va vor sta-n cale!"



Moise, cu sufletul smerit,

Intinse mana catre mare

Si-un vant , venit din rasarit

Batu, facandu-le carare



Caci apele s-au despartit

Stand zid, de-o parte si de alta

Si toti evreii au pasit

Pe-o cale, cum n-a mai fost alta!



Dar Faraon, cu-armata sa,

Osteni calari si mii de care

S-au repezit spre-ai captura,

Dar au fost inghititi de mare.



Caci iarasi, la un semn facut

De Moise, cand Domnul ii spuse,

Zidul de ape-a navalit

Peste armata si-o distruse.



Nimic n-a mai ramas din ea!

Nici cai, nici calareti, nici care!

In urma lor, se mai vedea

Doar cerul, oglindit in mare.



Si dintr-o data, s-a facut

Liniste mare, nefireasca.

Atunci, poporul a vazut

Ca nimeni n-o sa-l asupreasca.



Si deodata-au izbucnit

In strigate si in urale,

Pe Dumnezeu l-au proslavit

In cantece si osanale.



Sareau, jucau...S-a bucurat

Asa, un milion de oameni!

Ca nimanui nu s-a-ntamplat

Minune, cu a lor asemeni!



Dar Dumnezeu, acelasi e

Si azi, ca si odinioara!

Cel care viata-i daruie

Domnului, in veci n-o sa moara!



Orice-ar veni-mpotriva ta:

Ostiri de rele, mari necazuri,

Chiar marea El va despica

Si linistit, printre talazuri



Vei trece, ca pe-un neted drum,

Nimic rau nu te va atinge!

Deci crede-n El si nicidecum

Vrajmasul nu te va invinge!



De ai credinta-n Dumnezeu,

Ca si evreilor, odata,

Si tie-ti spune: "Ma lupt Eu,

Tu stai in pacea minunata



Pe care doar Eu o pot da,

Acelor care Ma urmeaza."

Tu zi-i: "Fa si cu mine-asa,

Doamne, ma binecuvinteaza!"



8 ian.2009