Poezie Suferința...

Suferință...

crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa

mulți te plâng când mergi la dânșii,

eu te cânt întotdeauna -

căci în leagănul tău dulce

când m-a pus întâi durerea

am văzut la căpătâiu-mi,

veghetoare, mângâierea.



Suferință, soră scumpă

ce mă porți de-atunci cu tine,

câte bucurii în suflet mi-ai dat tu

printre suspine!

Tu m-ai învățat,

gunoaie și-amăgire și ispită -

să le văd acelea câte vine lumea să-mi promită.



Și să aflu ce comoară e primirea slavei sfinte

și cunoașterea iertării,

și iubirea ei fierbinte,

și-a credinței odihnă, și-alinarea cea plăcută

care-o lasă mâna dulce peste lacrima tăcută.



Tu mi-ai dezvelit în suflet zări necunoscute mie,

gura, tu mi-ai pus să cânte;

mâna, tu mi-ai pus să scrie...

și-n iubirea armoniei salbe și cununi s-adune

fericit cu ele chipul Domnului să-L încunune.



Suferință, suferință,

astăzi când spre cerul albastru

pe-a recunoștinții aripi

zboară gândul meu sihastru,

eu Îl rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilință

să mă fac să-ți știu prețul

și frumsețea, -

Suferință!...