Poezie Se-apropie Toamna

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 52
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14495-se-apropie-toamna]Se-apropie Toamna[/url]

Mă aprinde lacrima cerească

Când văd atâta nepăsare,

Când văd că nu vrea să rodească

Via-ngrijită cu sudoare!



Se-apropie grăbită toamna

Şi-n urma ei vine sentinţa,

Oh, Doamne, mai întindeţi mâna

Căci s-a răcit la mulţi credinţa!



Frunzele-s multe pe lăstar

Şi se lovesc una de alta!

Dar boabele sunt foarte rar

S-a-mpuţinat de tot recolta!



Sunt umeziţi ochii de lacrimi

Când văd ce este-n jurul meu,

Priveşte Tu din înălţimi

Ai milă de poporul Tău!



Ai milă de acei aleşi,

De ceii spălaţi în sânge sfânt,

Singuri o Doamne să nu-i laşi

Căci pentru eii Tu ai murit.



Tu pentru eii Ţi-ai dat viaţa

La crucea de la Golgota

Oh, întăreşte-le credinţa

Şi ţine-I Doamne-n palma Ta!



Iar de mai e timp de trezire,

Coboară-Te la noi o Doamne

Mai toarnă din a TA iubire!

Care ne–atrage către Tine!



Leagă-ne Tu prin harul Tău

De lucrurile viitoare,

Fă să uităm tot ce-a fost greu

Şi lumea-ceasta peritoare!



Atunci vom înflori din nou

La fel ca florile pe câmp!

Când vom simţi noi harul Tău

Uita-vom de pământ şi timp!



1/6/2009gl
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Se-apropie Toamna | Salvatorul.ro
meniu prim
Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului! ( 1 Petru 2:17 )