Poezie Porumbel!

PORUMBEL!





****

Porumbel din depărtări-albastre

Ce străbaţi pe întinse-ndepărtări,

Eşti puternic şi-n locurile aspre,

Porți cu Tine vestitele iertări.



Ţinuturi pustii duc dorul vieţii,

Şi dorul tot creşte cu sete arzând,

Tu duci roua din zorii dimineţii,

Peste sufletul însetat şi flămând.



Porumbel cu aripi de iubire,

Uliul viclean pândeşte dosit.

În piepturi Tu pui nemărginire,

Şi uliul la vânătoare-i pornit.



Prigoana în vârtej săgetează,

Şi noaptea devine tot mai grea,

Şi moartea să lovească cutează,

Tu Duhule Sfânt mă-nalţi ca pe-o stea.



În inima mea ia-ţi locul Porumbel,

Căci mă pândeşte uliul din infern.

Sufletul poartă-mi-l spre Emanuel,

S-ajungă-n ţinutul cerului etern.



Ard de sete pe terenuri sterpe,

Multe inimi prinse-n vâlvătaie.

Şi noaptea morţii curând începe,

Fără milă aripile să le taie.



Porumbel cu strălucire albă,

Coborât din slăvile senine,

Pune foc ca inima să fiarbă,

Pân-se umple-n sânge de rubine.



Înspre Ţara zărilor albastre,

Unde dorul veşnic m-a chemat,

Porumbel-magnet venit din astre,

Mă trage tot mai sus neîncetat.



Amin!