Poezie Noe

Oamenii din lumea veche, cand au prins sa se-nmulteasca

A –nceput si rautatea tot la fel de mult sa creasca

Incat in curand atinse cote nemaintalnite,

Tot pamantul era plin de fapte nelegiute.



Prin niste miscari secrete, dupa cum scrie-n Scriptura,

S-a nascut un neam de oameni, uriasi, de o statura

Ce nu a avut pereche, au fost oameni cu renume

Insa ce era mai trist, erau cei mai rai din lume.



Inmultirea fardelegii a ajuns la apogeu

Fapte de ocara, crime, nici un gand spre Dumnezeu

Se credeau aproape vesnici, cu ani peste noua sute,

Si cu pumnul lor de fier, au devenit niste brute.



Printre ei era doar unul, el si casa lui, e Noe

Ce-a gasit la Domnul mila, caci umbla in a Lui voie

Daci, cand pentru rautate s-a rostit in cer sentinta

Pe el Dumnezeu il cheama, fiindca i-a vazut credinta.



- Rautatea, silnicia, depasesc a Mea rabdare,

Noe, trebuie sa-ti faci tu o barca de salvare

Caci Eu am sa fac sa vina mari puhoaie deodata

Din pamant vor iesi rauri, si din bolta cea inalta.



Incat orice vietate ce se misca jos au zboara

Si-orice fiinta omeneasca, ca si ele eu sa moara.

Pana-atunci, nici nori, nici ceata, sau vreo grindina, furtuna,

Nu fusese niciodata, a fost numai vreme buna.



Doar un abur cu-a lui roua, ca si cu o stropitoare,

Le picura noaptea apa, ziua, era numai soare.

Daca-ti semanai gradina, crestea totul ca in sera,

Nici un vant sau o furtuna nu miscau in atmosfera.



Noe s-apuca de lucru, nu mai sta la indoiala

Cheama mesteri si deodata, ei si cad la invoiala,

El la arata proiectul, descriindu-l pe planseta,

Un vapor cum n-a fost altul, niciodata pe planeta.



Insa nu avea motoare, nici vaslasi sau panze sus,

Ci sute de camarute dupa cum Domnul i-a spus.

Ce aveau s-adaposteasca tot soiul de animale

Care trebuiau salvate din a puhoiului cale.



Studiindu-l isi dau seama ca de-acum pentru multi ani

Vor avea aici de lucru, sunt asigurati de bani

-“Daca mosu vrea sa-si faca vapor de uscat, lucram,

Ii mai facem inca unul, numai bani sa castigam.”



Noe, plin de teama sfanta, verifica cu-ndrazneala

De la plan sa nu se-abata, corecta orice greseala

El era si inginerul, tot el, seful de santier

Nimeni nu credea ca planul ii fusese dat din cer.



O, daca in viata noastra o sa fim si noi ca Noe

N-ar mai fi caderi spontane, nici pacatele cu voie

n-ai vedea corabii prinse, de vartejuri scufundate

de greseli ce par marunte, sau de marile pacate.



Ferice de toti aceia ce traiesc cu sfanta teama

Si se-apuca de lucrare atunci cand Domnul ii cheama

Oamenii incep sa vina, cand se inalta colosul

Vreau sa afle care-i rostul, si care-i va fi folosul.



Noe! Zisera-n batjocuri, ce ne faci aici, hotel?

Sau o sala pentru jocuri? Te-ajutam noi la model.

Dar el n-a ascuns secretul: “ As vrea sa stiti ca lucrarea

Pentru cei care vor crede, in ea-si vor afla salvarea”.



-Va veni potop de ape, mi-a spus Domnul sa va spun,

Si din orice vietate, in corabie sa adun,

-Noe, zisera batranii, adunati la sfat cu toti,

Stim noi ca tu sti mai multe, dar sa ne convingi, nu poti.



-De unde crezi tu c-o sa vina ape pste tot intinsul

sa acopere si muntii, cum spui tu, si tot cuprinsul?

-Eu nu stiu cum se va face, insa cred ce mi s-a spus”.

-Noe, zisera batrnii, te rugam, priveste-n sus”.



- Unde-s norii, unde-i apa despre care spui ca vine?

Mai degraba dau sa rada, - S-a-ntamplat ceva cu tine

- Eu nu pot sa va spun multe decat ce Domnul mi-a spus

Ei radeau cu toti in hohot; el, la lucru lui s-a dus.



Si asa trecura anii, s-a dus vremea-n lung si-n lat

De corabia lui Noe, construita pe uscat.

- N-ai cu ce s-o duci la mare, s-o-ncerci dac-o sa pluteasca

Pana la urma aicea are ca sa-ti putrezeasca.



-Nu vezi ca lucrezi degeaba? Tot ce spui tu sunt povesti!

Si ce-ai strans o viata-ntraga, fara rost iti risipesti!

Cati ne rad acum in fata, cand le spunem ca-ntro zi

Nu stim cum, dar suntem siguri ca spre ceruri vom pluti.



Asteptam si noi ca Noe prin credinta implinirea

A tot ce ne-a vorbit Domnul, care ne-a promis rapirea

Ziua-n care chiar aceia ce-au trecut prin putrezire

Glasul Lui o sa-i trezeasca, pentru veci la nemurire.



Pe campia cea intinsa se vedea din departare

Toti vorbeau numai de Noe, de naiva lui lucrare

Ce-I drept, ca era solida, era bine construita

Sus avea o ferastruica, si cu smoala tencuita.



Cand au inceput sa vina animale rand pe rand

De tot soiul, de tot neamul, pasarile vin cantand,

Lasa cuburile goale, si-si aleg o colivie

Se-ntrebau pe-ascuns vecinii, oare, ce poate sa fie?



Cum de vin, si tot pereche, ce le da asa curaj,

Cine le-anvatat sa urce pana la-l treilea etaj?

Cum de vin si lei, si tigri, leoparzi, cine le-a spus,

O pereche de camile urca puntea cu ei sus.



Si-asa rand pe rand alearga animalele sirag

Noe, si cu cei din casa, le-asteptau numai in prag.

Dupa cea intrat si Noe, el si toata casa lui,

Dumnezeu incuie usa cu zavor in urma lui.



Mai trec inca sapte zile de-asteptare si-ncordare

Dar a saptea zi s-au rupt a cerului stavilare

Ca si Niagara, cerul, revarsa a lui torenti,

Se de-odata mii de rauri, cu-a lor mii de afluentii,



Au acoperit campia, cat puteai privi in zare

Nu se mai vedea ninic, se parea ca esti pe mare

Patruzeci de zile-ntruna, judecata biciueste

Jos domneste de-acum moartea, insa viata sus pluteste.



Cei care ziceau lui Noe, uita-te te rog in sus

Apele involburate, in adancuri i-au ascuns

Iar corabia de care ziceau c-o sa putrezeasca

Se ridica de pe loc si incepe sa pluteasca





Azi la portile-omenirii, stau puhoaiele sa cada

S-a vestit demult aceasta, insa multi nu vor sa creada

Iata barca de salvare, contruita de Isus

In curand soseste clipa cand se va-nalta in sus.



Cand se va deschide cerul, dar nu ca odinioara

Ci ca sa primeasca sfintii ce-n corabie urcara.

Pentru multi nadejdea noastra si credinta-n ce e scris,

Nu-i decat naivitate, si de Noe asa au zis.



Pana-n ziua cand se rupse al cerului stavilar

Buna era acum barca, ca sa-i scape de cosmar.

Peste-ntinderea de ape ce acoperea pamantul,

Doar corabia plutea, lin, cum o legana vantul.



Apele incep sa scada, sus pe muntele Ararat,

S-a oprit si plutitorul, cu tot ce era incarcat.

Si din nou rasare soare, iata si un curcubeu

Ca un legamant de-acuma, intre om si Dumnezeu.



Cresteti si va inmultiti si umpleti din nou pamantul.

Si i-a binecuvantat, inoindu-si legamantul.

Prin credinta-si facu Noe chivot, barca de salvare.

Construindu-si citadela, ca sa scape de pierzare.



Prin credinta asteapta astazi cei care cred in cuvant,

Prin credinta se boteaza si incheie legamant,

Ne priveste si azi lumea ca pe Noe, cu ocara

Insa cei ce-au ras atuncea, toti in ape se-necara.



Nu este la fel si astazi?, hai s-o spunem pe cea dreapta,

Nu nu spun naivi cand credem, ca-n ceruri Hristos ne-asteapta?

Cine se mai teme astazi de-a maniilor mari ploi,

Cum vorbeste Apocalipsa, de urgiile de-apoi?



Traim vremile din urma, asa cum s-a profetit

Pan’ la ceruri ca si-atuncea, pacatul s-a gramadit.

Judecata sta sa cada cu urgiile descrise,

Fericiti sunt cei ce vin pana-s usile deschise.



Veniti pana inca cheama Mielul care-a fost strapuns

Va fi vai de toti aceia ce chemarii, n-au raspuns.

Nu stim cand se-nchide usa pentru anu de-ndurare,

Ferice de cei ce urca, azi, in barca de salvare.





Doamne, pune-n fiecare, ca si-n Noe-o sfanta teama

Sa-si aleaga mantuirea, pana glasul Sfant ii cheama

Prin credinta toti sa-si faca pentru ziua care vine,

Barca, care sa pluteasca, inspre zarile senine.



Amin.