Poezie Cuvântul străpunge...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 46
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14540-cuv-ntul-str-punge]Cuvântul străpunge...[/url]

CUVÂNTUL STRĂPUNGE...



Cuvântul străpunge fiinţa umană

Cum raza străpunge desişul în crâng

Şi vindecă orice alean, orice rană

Ştergând, duios, ochii ce plâng.



Cuvântul străpunge inimi de gheaţă

Făcându-le demne de starea din Rai,

Inimi ce iubesc o nouă viaţă

Ce nu are-n ea al patimii scai.



Când e lăsat să pătrundă adânc

Cuvântul purifică starea nesfântă

Dorinţele firii se-ndoaie, se frâng

Se vindec-atunci voinţa înfrântă.



E dulce ca mierea, e-aşa de plăcut

Cine n-a gustat e rugat să-l guste

Prin el milioane au cunoscut

Divinele legi ale lumii juste.



El poartă mesajul iubirii divine,

Făptura zdrobită îl serveşte ca leac

Atacă frontal îndemnuri meschine

Cuvântul respinge perfidul atac.



E plin de putere; e ca un ciocan

Sfărâmă voinţa cuprinsă de ură

L-au trăit plenar Daniel şi Ioan

Ştiind că-i etalon, cerească măsură.



Evanghelişti l-au folosit cu efect

Purtând peste tot mesajul Luminii

I-au dat credit, i-au dat respect

Lucrând în vie cu hărnicia albinii.



Cuvântul străpunge pe cei ruinaţi

Aducând în ei demnitatea pierdută

Şi-apoi cu ardoare sunt implicaţi

În lucrarea divină atât de plăcută.



Izvorul lui nu-i glia sau huma

Ci e esenţa Celui ce-a zis:

„Să fie lumină chiar acuma!”

Şi poarta luminii s-a şi deschis...



De-aceea e-un foc viu, penetrant

Lucrarea lui produce vigoare

Să ne putem feri de neant,

Să-i dăm Tatălui pioasă onoare.



De ne lăsăm copleşiţi de Cuvânt

Lăsându-l să intre în toată fiinţa

Trăirea de-aici va fi rugă şi cânt

Şi-ntotdeauna va fi vie credinţa.



25 Mai, 2009
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Cuvântul străpunge... | Salvatorul.ro
meniu prim
Tot așa, și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. ( Iacov 2:17 )