Poezie Cuvântul străpunge...

CUVÂNTUL STRĂPUNGE...



Cuvântul străpunge fiinţa umană

Cum raza străpunge desişul în crâng

Şi vindecă orice alean, orice rană

Ştergând, duios, ochii ce plâng.



Cuvântul străpunge inimi de gheaţă

Făcându-le demne de starea din Rai,

Inimi ce iubesc o nouă viaţă

Ce nu are-n ea al patimii scai.



Când e lăsat să pătrundă adânc

Cuvântul purifică starea nesfântă

Dorinţele firii se-ndoaie, se frâng

Se vindec-atunci voinţa înfrântă.



E dulce ca mierea, e-aşa de plăcut

Cine n-a gustat e rugat să-l guste

Prin el milioane au cunoscut

Divinele legi ale lumii juste.



El poartă mesajul iubirii divine,

Făptura zdrobită îl serveşte ca leac

Atacă frontal îndemnuri meschine

Cuvântul respinge perfidul atac.



E plin de putere; e ca un ciocan

Sfărâmă voinţa cuprinsă de ură

L-au trăit plenar Daniel şi Ioan

Ştiind că-i etalon, cerească măsură.



Evanghelişti l-au folosit cu efect

Purtând peste tot mesajul Luminii

I-au dat credit, i-au dat respect

Lucrând în vie cu hărnicia albinii.



Cuvântul străpunge pe cei ruinaţi

Aducând în ei demnitatea pierdută

Şi-apoi cu ardoare sunt implicaţi

În lucrarea divină atât de plăcută.



Izvorul lui nu-i glia sau huma

Ci e esenţa Celui ce-a zis:

„Să fie lumină chiar acuma!”

Şi poarta luminii s-a şi deschis...



De-aceea e-un foc viu, penetrant

Lucrarea lui produce vigoare

Să ne putem feri de neant,

Să-i dăm Tatălui pioasă onoare.



De ne lăsăm copleşiţi de Cuvânt

Lăsându-l să intre în toată fiinţa

Trăirea de-aici va fi rugă şi cânt

Şi-ntotdeauna va fi vie credinţa.



25 Mai, 2009